Garofiţa Pietrei Craiului
Garofiţa Pietrei Craiului este, prin simpla sa existenţă, o nedumerire pentru biologi: nu poate fi găsită decât în Masivul Piatra Craiului şi nu se aseamănă cu niciuna din celelalte garofiţe din Europa. Este o specie relictă, coborând dintr-un trunchi distinctiv al genului, trunchi din care s-au desprins garofiţele alpine. Relativa enclavizare a masivului a servit la păstrarea condiţiilor de climă şi sol iniţiale asigurând perpetuarea acestei garofiţe unice în lume.
Viscri
Viscri (Judeţul Braşov), situat pe drumul dintre Braşov şi Sighişoara, adăposteşte una din cele mai spectaculoase biserici săseşti din Transilvania (biserici aflate în patrimoniul mondial UNESCO). Zonă relativ izolată până în urmă cu 10 ani, a devenit cunoscută după ce Prinţul Charles şi-a cumpărat o locuinţă de vară în localitate, dar şi datorită şosetelor de lână produse în localitate şi vândute în Germania.
Imagini via medievale.ro şi Wikipedia
Lacul Vulturilor
Situat la 1420 de metri altitudine, în Munţii Siriului, se află Lacul Vulturilor. Singurătatea locului şi lirismul oamenilor locului (printre altele, pe traseul spre lac se trece prin Poarta Vânturilor, iar alt nume pentru lac este cel de Lacul fără fund) au creat un trecut de legendă: se spune că primăvara vulturii vin să bea apă din acest lac şi pentru a-şi învăţa puii să zboare. A doua legendă vorbeşte despre ciobanul care plictisit de viaţa de munte, şi-a aruncat bâta în lac şi a plecat la şes. După ani de călătorii, îşi regăseşte bâta în Dunăre şi, înţelegându-şi rostul, se întoarce în munţi.
Imagini via Alpinet.org şi turistik.ro
Marmotele din Făgăraş
Cel mai cunoscut mamifer asociat cu ciocolata, a avut o istorie ciudată în România. Dispărut complet în urmă cu 100 de ani, a fost reintrodus în zona Munţilor Făgăraş, Retezat, Parâng şi Rodnei. Marmotele din masivul Făgăraş provin din Alpii Francezi şi primele exemplare au fost eliberata pe valea Arpăşelului în 1973. Populaţiile au crescut în urma repopulării, dar trebuie specificat că toate speciile de rozătoare montane (marmota, hârciogul şi popândăul) sunt protejate prin lege.
Marmota din Retezat via mount-retezat şi din Făgăraş via fotonatura.ro (Silviu Matei)