Se spune ca Sanpetru a devenit asezare locuita datorita „grupului celor 100 de prejmereni”. Acestia erau colonisti si cavaleri teutoni care s-au mutat pe aceste locuri venind dinspre Prejmer. Sub numele de Mons Sanctis Petri, satul este pomenit de abia la 1240. Se stie ca o capela a existat in preajma bisericii inca din prima jumatate a secolului al XIII-lea. In acelasi timp, principala ei destinatie a fost aceea de capela funerara, fiind identificata prin latinescul Corporis Christi. Sanpetru este partial distrus in urma navalirii turcesti din 1432. Refacerea satului coincide cu decizia localnicilor de a ridica o cetate care sa-ntareasca biserica, ca loc de refugiu si aparare. Se ridica ziduri de 8 metri, iar prin dublarea lor se realizeaza un spatiu destinat adapostirii vitelor in timpul asediilor. In 1610 se construiesc incaperi pentru locuit si provizii, dispuse pe doua nivele. Tot acum se inalta si 5 turnuri de aparare. In 1658 turcii navalesc din nou si satul este devastat de incendiul produs de navalitori. De asta data, victimele sunt ingropate chiar in incinta bisericii. In 1713 se prabuseste turnul clopotnitei, iar satul este din nou cuprins de flacari in doua randuri in anii ce urmeaza. Pe la 1780 se construieste o noua clopotnita, dar si aceasta se prabuseste, iar biserica subrezita se darama partial in 1794. Dupa acest an se trece la reconstructia bisericii. Vechea capela este decorata intr-un mod deosebit. Pe peretii ei sunt fresce realizate in stil gotic, cu influente italienesti de scoala Trecento si ale scolii din Praga sfarsitului de secol al XIV-lea. Pe latura vestica exista o pictura ce il infatiseaza pe Sfantul Mihail in fruntea unei armate ingeresti, izgonind demonii ce devin prada Leviathanului. 

Sursa: Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului din Judetul Brasov