Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Dorinţa de a zbura i-a fascinat pe mulţi oameni de-a lungul vremii. Realizarea unor lucruri pentru care nu ai fost înzestrat de natură îţi dă un sentiment de putere, un fior de teamă amestecat cu plăcere. Nu te poţi opune. Curiozitatea depăşeşte instinctul de conservare. Omul a învins gravitaţia. Şi-a urmat visul şi a zburat cu ajutorul avionului. Cu toate acestea zborul încercat de om nu este acelaşi cu al unei păsări: liber, lin, autentic. Este îngrădit de anumite bariere naturale, responsabilităţi şi preocupări pentru siguranţa participanţilor. Zborul nu are nimic idilic atunci când au loc tragedii.

Printre oamenii care şi-au pus ideile în slujba siguranţei zborului se numără şi Anastase Dragomir (1896-1966). Inventatorul român, originar din Brăila, este precursorul scaunului catapultabil. Principiul de stabilizare a cabinei în cădere, folosind două paraşute auxiliare, stă şi astăzi la baza construirii paraşutelor şi cabinelor catapultabile.

După ce lucrează un timp la mai multe uzine de avioane din Franţa, acesta pune la punct un sistem propriu ce are ca scop salvarea oamenilor aflaţi la bordul avioanelor în cazul unui accident.

La 3 noiembrie 1928 este înregistrată în Franţa cererea de brevet „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne.” La 2 aprilie 1930 obţine brevetul pentru „cabina catapultabilă.” Invenţia consta într-un sistem de paraşutare pentru fiecare pasager, inclus în aparatele de zbor. Astfel, în caz de prăbuşire, pasagerul avea să fie ejectat printr-o deschizătură din podea.

Testarea invenţiei pentru prima oară are loc la 28 august 1929 în apropierea Aeroportului Orly, lângă Paris. Pentru demonstraţie a fost modificat un avion Farman, în interior fiind montată o „cabină catapultabilă”. Experimentul a fost remarcat şi s-a scris despre importanţa acestuia în mai multe ziare printre care şi Excelsior.

La 26 octombrie 1929 invenţia a fost testată şi în România, mai exact pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti.

În urma cercetărilor şi experimentelor au reieşit anumite probleme cu privire la siguranţa persoanei catapultate: la altitudinea de peste 4000 m aerul este rarefiat, temperatura scade mult sub zero grade Celsius, iar la o viteză de 1000 km/h pilotul va resimţi o diferenţă de presiune foarte mare, toate aceste condiţii punându-i viaţa în pericol. Pe baza acestor observaţii proiectul a fost perfecţionat.

În 1950 este obţinut Brevetul românesc nr. 40125/1950 pentru „celula paraşutată”. Invenţia este îmbunătăţită adăugându-i-se: spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor (ejectarea realizându-se fie pe sus fie pe jos), cabină etanşă sau semietanşă în funcţie de înălţimea la care va zbura, includerea unui dispozitiv, în cazul cabinelor semietanşe, care să asigure oxigenul.

În 1960 obţine un alt brevet de invenţie românesc, în care este prezentat un avion dotat cu astfel de cabine catapultabile pentru fiecare pasager.

Invenţia lui Anastase Dragomir va fi pusă în practică odată cu apariţia unei noi generaţii de avioane militare supersonice.

Articol de Gabriela Stroe

Sursa: www.gds.ro

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×