Dacă este vânturos va fi frumos în mai; dacă este rouă şi uscat, va ploua în aprilie; dacă tună, sau cântă cucul, va fi an bogat; dacă plouă, va ploua şi toamna; dacă ninge, iese vin puţin. Se altoiesc puieţii, se pregătesc straturile, se seamănă cereale, unele legume, trifoi, lucernă. Nu se bea ţuică, nu se pomenesc cu numele purecii, şerpii ca să nu vină în casă. Se întorc păsările migratoare, se nasc mieii. Vremea este schimbătoare (“zăpada cucilor, a mieilor, a berzelor”). Anotimpurile vor fi ca primele patru zile din lună.
Oamenii vor fi peste an ca “baba” (ziua) aleasă, din primele nouă.
1 BABA DOCHIA ( Cuv. Evdochia).
* se ţine pentru sporul semănăturilor, apărare de boli, să aibă fetele, noroc şi să n-aibă soacre rele.
* se face clacă de tors, se seamănă bobul.
* se poartă, de noroc, “mărţişor”(o pară legată cu arnici roşu şi alb, purtată legată la gât sau mână) care la sfârşitul lunii se agaţă într-un pomişor înflorit.
* se culeg flori ca să scoată cloştile pui mulţi.
* se schimbă vremea: dacă este lună nouă, se scutură ce s-a semănat; dacă plouă va fi an bogat. O ţin femeile (nu fac leşie, nu torc, nu descântă) de teamă că vor avea pui şi viţei strâmbi; că le vor călca hoţii; că orbesc; că fac râie, lingoare, bube.
* gravidele o ţin pentru a avea copii sănătoşi şi frumoşi.
9 -MĂCINICII, MOŞII DE MĂRŢIŞOR, SÂMBRA PLUGULUI (Cei 40 de Mucenici)
* începe primăvara, “zilele moşilor” (“moşii bat cu ciomegele în pământ să iasă căldura”), ies şerpii, încep să cânte broaştele.
* dacă plouă, va ploua de Paşti; dacă este omăt pe câmp, va fi an bogat; dacă este vânt, va fi an secetos; dacă este vreme bună, vara va fi frumoasă; dacă tună, vara va fi roditoare.
* o serbează toţi cei cu nume de sfânt.
* se beau sau se dau pomană 40 de pahare de vin roşu sau rachiu, pentru putere şi sănătate.
* se fac “mucenici”, colăcei cu miere şi nucă.
* omul trebuie să fie senin şi vesel, să nu se certe “că altfel îl pedepsesc moşii”.
* se arde gunoiul şi se afumă în jurul casei să fie apărată de “lighioane”.
* cu apa din zăpadă se stropeşte casa şi plugul pentru belşug.
* se seamănă unele legume şi se sădesc pomi roditori, aceştia “nu vor fi atacaţi de dăunători”.
* se retează stupii şi se stropesc cu rachiu de drojdii să fie feriţi de boli şi dăunători.
* se face leac din cap de guşter plămădit în lapte pentru boala porcilor.
* încep fermecătoarele să “lucreze”.
10 MIEZUL PĂRESIMILOR; MIERCUREA NUMĂRĂTOAREA OUĂLOR; ZIUA ŞARPELUI.
* înainte de a lucra ceva se numără ouăle pentru a avea spor; dacă ies cu soţ se mărită fetele.
* începe pusul cloştilor.
* nu se lucrează în casă (femeile o ţin), entru a nu avea dureri de mâini.
* este permis aratul.
* se curăţă şi se ard gunoaiele pentru a se apăra de şerpi, dar nu se lucrează în pădure.
17 ALEXIILE; ZIUA ŞARPELUI (Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu).
* “se deschide pământul”: încolţesc buruienile, ies şerpii, insectele; nu li se pronunţă numele ca să nu facă pagubă, se afumă în jurul casei pentru a o apăra, se ascunde furca, “să nu vină şerpi”.
* “cântă broaştele, înfloreşte cornul, peştii se zbat în ape”; pescarii postesc să aibă noroc la pescuit.
* se face curăţenie, se arde gunoiul, se scot stupii.
20 SÂMBĂTA URSULUI.
* o ţin femeile: nu cos, nu se scaldă ca să nu le atace ursul sau să le facă stricăciuni la stupi sau vite.
* se primesc ţiganii cu ursul, să-l joace pentru noroc şi vindecare de dureri.
* se dau pomană plăcinte de dovleac.
* începe culesul buruienilor de leac.
22-28 SĂPTĂMÂNA FLORIILOR.
* oamenii nu se spală pe păr, că încărunţesc; nu se seamănă, că nu leagă rod.
* se seamănă doar flori.
25- BLAGOVEŞTENIILE; ZIUA CUCULUI, (Buna-Vestire).
* dacă este timp frumos, va fi an bun; dacă plouă până la amiază, va fi toamnă lungă; dacă este frunza verde, va fi belşug; cum este ziua aşa va fi de Paşti; vin rândunelele, începe să cânte cucul.
* se ţine; se face foc în curte se pune pâine, apă, sare “pentru îngeri”, care apoi se dau de pomană.
* este praznic cu dezlegare la peşte.
* oamenii se feresc de gâlceavă; nu dorm că vor fi somnoroşi tot anul; nu pun cloşti; “ameninţă” pomii neroditori; slobod albinele printr-o potcoavă, “să fie tari”.
* se înconjoară casa şi livada, afumîndu-se cu tămâie, să fie apărate de “gadine”, seara se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.
26 STOBORUL BLAGOVEŞTENIILOR; BLAGOVEŞTENIA ŢIGANULUI (Soborul Sf. Arhanghel Gavril).
* se ţine cu aceleaşi interdicţii ca-n ziua precedentă, şi pentru noroc la târgul de vite.
* cine se îmbolnăveşte nu se mai scoală.
* gravidele citesc “Brâul Maicii Domnului”, să le poarte noroc la naştere.
VINEREA SCUMPĂ (A FLORIILOR).
* se ţine să fie feriţi de arsuri.
27 SÂMBĂTA LUI LAZĂR (A FLORIILOR); MOŞII DE FLORII.
* femeile fac copturi (plăcinte) pe care le dau pomană săracilor.
* aducerea crengilor de salcie în biserică de alaiul copiilor conduşi de preot (ob. Mărginime).
* “Lăzărelul” (obicei al fetiţelor).
28 DUMINICA FLORIILOR (Intrarea Domnului în Ierusalim).
* dacă orăcăie broaştele, vara va fi frumoasă; cum sunt Floriile va fi şi Paştele.
* se aduc acasă crengile sfinţite de salcie şi se pun la icoană (sunt bune de leac).
* se aerisesc hainele; se plantează pomi roditori (se prind bine).
* este dezlegare la peşte.
29 – 4 SĂPTĂMÂNA MARE; A PATIMILOR.
* nu se lucrează prea greu.
* cine moare, merge în iad, “Raiul este închis”.
30 MARŢEA SEACĂ.
* se ţine să nu sece grânele, laptele şi să nu sărăcească oamenii.
31 MIERCUREA PAŞTELUI.
* cenuşa se aruncă pe straturi pentru a fi fertile.
* se face strigare peste sat (obicei).
* în satele din Dolj copiii colindă după ouă pentru roşit.
Sursa: Complexul Naţional Muzeal Astra