Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

După cum spuneam cu un articol în urmă, deşi relieful României cu greu poate fi numit extrem, peisajele create de acest relief, împreună cu vântul şi apa au o frumuseţe incontestabilă, precum şi o trăsătură puţin observată: o diversitate binevenită de floră, faună şi a atracţiilor turistice.

Cheile Sohodolului, situate între Târgu-Jiu şi Baia de Aramă, se desfăşoară pe 12 km pe platforma Gârnoviţei  (cea mai joasă platformă din Munţii Carpaţi). Cheile s-au format prin eroziunea apei de ploaie şi cea provocată de izvorul Sohodolului, râul subteran văzând lumina zilei odată cu prăbuşirea rocilor ce stăteau în locul actualului canion.

Peisajul constă într-o varietate de chei, doline, lapiezuri, peşteri şi avene. Zona este inclusă într-o rezervaţie floristică, de aproximativ 200.000 de metri pătraţi, fiind identificate până acum peste 300 de specii de plante, de la garofiţa de stâncă până la struţişor. Viperele cu corn şi scorpionii sunt clienţi obişnuiţi ai locului, dar sunt la fel de inofensive pe cât de periculos le sună numele.

În apropiere se află şi Peştera Popii, unde au fost descoperite picturi rupestre care reprezentau siluete antropomorfe stilizate de culoare neagră.

OTc3ZGEyNWNlOWI1Yzg5YmZlYTkzMTkyNDc5Y2RhYmfoto_70801 sohodol10 YzgwZDdjZWQ0ZDBhMjcwYzE2ZDEwMTY0YmYyZDUxN2foto_57165

(Imagini via:PhotoBucket.com şi Alpinet.org)

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Un răspuns pentru “Cheile Sohodolului”

  1. […] din pozele cele mai spectaculoase le gasiti in Jurnalul de Calatorie. Mai citisem noi una alta despre Cheile Sohodolului pe aici – insa ce vezi cu ochii tai nu se compara…plus ca am fost foarte fericiti ca obisnuitii […]

Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×