Cimitirul Vesel din Săpânţa este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe cruci există versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu mentalitatea dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună. Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.

Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore si de la poeziile satirice si epitafurile care sunt incrustate pe cruci. Legenda spune ca atitudinea vesela in fata mortii este un obicei al Dacilor care credeau în viaţa veşnică iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altă lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfârşit tragic ci ca pe o şansă de a întâlni zeul suprem Zamolxe.

Cimitirul datează de la mijlocul anilor 1930 şi este creaţia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor si poet în acelaşi timp. Creativitatea lui Pătraş a scos la iveala aceasta monumentală şi renumită operă de artă. Mai bine de 50 de ani artistul a creat sute de cruci din lemn sculptate în stilul său caracteristic. După moartea lui, în 1977, opera lui a fost continuată de ucenicul său, Dumitru Pop Tincu.

Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar care este inscripţionat manual, după ce a fost tăiat şi uscat. În partea de sus a fiecărei cruci, există un basorelief cu o scenă din viaţa celui decedat. Scenele sunt simple şi am putea spune chiar naive în stil, dar aduc din trecut viaţa locuitorilor satului, prezentând un aspect relevant din existenţa fiecăruia. Ele prezintă femei torcând lână, ţesând covoare sau făcând pâine, bărbaţi care taie lemne sau ară pământul, păstori cu turmele, lucrători în lemn, lăutari şi multe alte ocupaţii.

După ce crucea este sculptată, ea este pictată de obicei cu un fundal albastru, aşa numitul “Albastru de Săpânţa“. Scenele sunt pictate folosind culori vibrante: galben, roşu, alb şi verde.

Nici o cruce nu e terminată fără o scurta poezie, câteva rime simple, între 7 şi 17 versuri. Epitafurile sunt sincere, spontane şi scrise la persoana I, mesaje adresate de persoana decedată celor care trăiesc. Stilul este liric dar satira se găseşte frecvent. Fiecare poem conţine numele celui decedat precum şi un aspect esenţial din viata respectivei persoane.

Cu desenele şi poemele lor, Stan Ioan Pătraş şi Dumitru Pop Tincu au reuşit să recreeze un întreg sat şi au dat oamenilor o a doua viaţă după moarte. Cele mai mult de 800 de cruci pictate constituie o arhivă vastă care prezervă istoria locuitorilor din Săpânţa.