pe ROMARG
Rating total: /5

Povestea lui Franz Binder

Franz BinderFranz Binder s-a născut în 1824 la Sebeş, într-o familie de farmacişti saşi. Călător pasionat, a pornit spre Orientul Apropiat şi Africa motivat de dorinţa de a-şi regăsi fratele vitreg, căruia i se pierduse urma.
Ajunge la Istanbul, apoi la Bagdad, prin Alep, mergând în spinarea unui catâr (drumul său şi peripeţiile prin care a trecut au fost consemnate atât de E. Kurt Binder, un nepot de-al său, în broşura “Călătoriile şi aventurile unui sas din Transilvania” (1930), cât şi de Franz Remmel, în cartea “Călătorind peste şapte mări” (1984), bazată pe jurnalul de călătorie al lui Binder). După afirmaţiile lui Remmel, Binder a construit cu mâna sa o plută, pentru a naviga pe Tigru, spre Bagdad. Nereuşind să dea de urma fratelui său vitreg, Binder se întoarce înapoi la Alep cu caravana, iar apoi pleacă la Cairo.
În anul 1850, ajunge în capitala Egiptului, unde va lucra ca tăietor de furnir şi cofetar. Se angajează conducător de caravane la o companie comercială şi efectuează opt călătorii între Cairo şi Khartoum, capitala Sudanului – prima călătorie în 1852, încărcând pe corabie “mărgele veneţiene, ţesături colorate de Nanking, fesuri roz şi destule lăzi cu mărfuri”. La Khartoum, nu încheie afacerea, stă trei luni, vânzând toată marfa şi cumpărând în schimb fildeş şi gumă arabică. Se reîntoarce la Cairo, îşi vinde marfa şi reuşeşte să adune o mică avere.
MumiePorneşte în a doua călătorie, transportând spre Khartoum rom, baticuri colorate, ciorapi, oglinzi şi mătase, cu ajutorul unei caravane formate din 400 de cămile. După cum povesteşte Rommel, Binder a cumpărat din Sudan “doi lei adulţi, doi gheparzi cu pete frumoase, o pisică de mosc şi mai multe antilope, cu care a făcut drumul înapoi prin deşertul nubian, punând numai câte o cuşcă între două cămile, legată de şei”. El a vândut aceste animale la Cairo.
Pentru o perioadă, a locuit în oraşul Khartoum (capitala Sudanului) în calitate de funcţionar al unei companii comerciale şi mai târziu ca viceconsul onorific al Imperiului Austro-Ungar în acest oraş (1857).
În anul 1853, plecând într-o misiune comercială, ajunge la reşedinţa regelui fungilor, Idris Atlan, în munţii Djebel Gule din regiunea superioară a Nilului Albastru, fiind primul european sosit în această regiune. Din călătoriile sale, s-a întors cu o bogată colecţie de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte de uz gospodăresc, aduse din zonele pe care le-a vizitat în călătoriile sale, fie urmând caravane prin Asia Mică, fie conducând el însuşi expediţii comerciale în Africa Centrală.
A facut numeroase expeditii, întâlnind triburi şi observându-le obiceiurile: “Sillukii umblă goi, cu corpurile acoperite de cenuşă”, iar “cei din Njam-Njam îşi ascut caninii, fiind carnivori sau chiar canibali”. În timpul acestor călătorii, a colecţionat obiecte etnografice, dar şi plante, pe care apoi le-a oferit spre studiu.
Într-o călătorie la Cairo şi-a regăsit fratele vitreg, pe care nu-l văzuse de 22 de ani. Împreună au revenit la Viena, unde împăratul Franz Iosef l-a decorat cu Crucea Coroanei.
Ajuns în 1862 acasă, la Sebeş, ţine prelegeri despre călătoriile sale, purtând haine arăbeşti şi fiind însoţit de servitorul său negru, Druis Abdallah. A donat Sibiului colecţia de obiecte etnografice, care este cea mai veche de acest fel din Europa şi încă este studiată de cercetători din toată lumea.
Franz Binder a încetat din viaţă în anul 1875, din cauza unei pneumonii, fiind înmormântat într-un cavou  pe un deal din spatele casei şi grădinilor sale din satul Vurpăr.

Muzeul ”Franz Binder” şi mumia egipteană

Exponate1Muzeul „Franz Binder” este singurul muzeu din România de colecţii de obiecte aduse din afara Europei. La ora actuală, muzeul are peste 3000 de exponate din nordul Africii şi izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia sau Australia, împărţite în colecţia veche (majoritatea pieselor achiziţionate până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea din donaţii şi achiziţii de la călătorii şi deţinătorii de asemenea obiecte – cei mai mulţi dintre aceştia membri ai Societăţii Ardelene de Stiinţele Naturii, printre ei, bineînţeles, Franz Binder), şi colecţia nouă (obiecte achiziţionate după 1990, precum colecţia ex-prezidenţială de cadouri, dar şi costume populare ale minorităţilor din China, donate de Ambasada Chinei de la Bucureşti).

Mumia din muzeul ”Franz Binder” reprezintă singura mumie egipteană completă din România, documentată ca atare împreună cu sarcofagul pictat din cedru. Ea a fost donată de Hermann von Hannenheim, consulul austriac din Egipt de la începutul secolului XX – mumia este veche de 2300 de ani, aparţine unui demnitar egiptean bogat din timpul dinastiei ptolemeice şi este însoţită de mumia unui ibis şi a unui uliu (din aceaşi colecţie).
Muzeul se află într-un monument istoric – “Casa Hermes”, construită în 1867, clădire ce a avut diverse destinaţii de-a lungul timpului (denumirea de Casa Hermes pentru fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi a fost dată în perioada de după cel de-al doilea război mondial, prin asociere cu semnificaţia zeului grec al comerţului dar şi pentru că, în Evul Mediu, Piaţa Mică era locul de vânzare a produselor meşteşugăreşti), doar în anul 1990 devenind sediu de muzeu.

Casa Hermes

Cum se ajunge la Muzeul „Franz Binder”?
Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” are sediul în Piaţa Mică, nr. 11, Sibiu, este deschis în fiecare zi de la ora 9 la ora 17 (de la 10 la 18 pe timpul verii) şi este închis lunea.

Surse (link,link şi link).

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
( )
Experienta auditiva
( )
Experienta olfactiva
( )
Experienta gustativa
( )
Experienta tactila
( )
Rating total: /5 din voturi


Comentează şi tu!

Gaseste-ne pe