Pe numele său Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la 8 martie 1896, la Piteşti, fiind fiu al vestitului lăutar Tănase Teodorescu şi al Constandinei. Din familie mai făceau parte un băiat şi două fete. Se pare că Tănase Teodorescu (interpret la vioară şi ţambal) îşi lua băieţii, iarna, sub şubă, plecând cu ei la nunţi şi hore.
Rămas orfan din adolescenţă, Marin, împreună cu fratele Vasile şi sora Zoe, pleacă la Bucureşti şi formează un taraf, numit apoi Fraţii Zavaidoc. Vasile cântă la vioară, Marin la chitară, Zoe la acordeon.

Primele date sigure despre Zavaidoc sunt legate de Primul Război Mondial. Astfel, la 3 octombrie 1916, Zavaidoc, împreună cu fratele său Vasile, se înrolează voluntar, în Regimentul 44 Infanterie. Foarte puţini ştiu că Zavaidoc s-a aflat, în 1919, alături de trupele române care au ocupat Budapesta. Conform livretului militar, Marin Teodorescu avea înălţimea de 1,56 m şi 80 kg, şi ca şi semnalmente, o cicatrice la buză, păr negru şi ochi căprui. Elena Zamora îşi amintea că “pentru a mai ridica moralul răniţilor se făcu o echipă din artiştii adunaţi acolo, care mergeau prin spitalele Botoşaniului dând programe artistice”. Aceeaşi Elena Zamora aminteşte în cartea “Am slujit cântecul” că o zi pe săptămână era rezervată ostaşilor din tranşee. După Viorel Cosma, se pare că supranumele de Zavaidoc l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar (1916-1918), “naş” fiindu-i generalul Traian Moşoiu, acesta “botezându-l” astfel de la o variantă lexicală regională veche (“zavaidoacă”). De altfel, conform prof. Gabriela Pendiuc, în Teleorman, şi astăzi se mai foloseşte termenul de “zavaidoc”, cu sensul de “năbădăios”.

După terminarea războiului, steaua lui Zavaidoc a început să strălucească. Putea să fie cântăreţ la operă, însă nevoia de bani pentru a se întreţine, precum şi firea sa năbădăioasă îl determină să cânte în localuri  din Bucureşti, dar şi din Piteşti, Arad, Iaşi, Târgovişte, Ploieşti, Roşiorii de Vede, Caracal, Timişoara, Câmpulung Muscel, Cernăuţi, Odessa, Tighina. Este invitat să cânte şi în Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, Rusia, Ucraina şi Ungaria. În 1937, cântă la Paris, însoţind delegaţia României la Expoziţia Universală.
Va urma