Eşti nou în Bucureşti sau pur şi simplu nu ai apucat încă să vizitezi cu ghid specializat obiectivele reprezentative pentru Capitală? Ţi-ai dorit dintotdeauna să afli lucrurile unice ascunse chiar în faţa ta?
Vino alături de noi într-un tur educativ şi recreativ al Bucureştiului.
10:00 – Vom începe călătoria noastră cu o vizită la a doua clădire din lume – Palatul Parlamentului – numit, în timpurile imemoriabile, Casa Poporului. Vizităm interiorul, subsolul şi ne bucurăm de frumuseţea nebună a oraşului în dimineţile tomnatice de weekend, de la terasa Palatului, pentru ca apoi să trecem pe la unul dintre cele mai interesante muzee din Bucureşti: Muzeul de Artă Contemporană.
Este momentul să o pornim uşor la picior către Calea Victoriei şi Lipscani, pentru că la ora:
12:30 – Ne împrospătăm cunoştinţele de istorie a României – despre daci, cum arată Columna lui Traian (pentru cei care nu au văzut încă originalul), cine au fost Radu Ştefan de la Afumaţi şi Miron Cristea, admirăm celebra Cloşcă cu pui de aur şi pătrundem în misterele tezaurului, despre care se spune că este bântuit de un blestem vechi de când lumea.
În spatele Muzeului de Istorie intrăm sfios în Mănăstirea Stavropoleos, o perlă a Bucureştilor.
Drumul către următorul obiectiv curge lent începând de la marginile bulevardului Calea Victoriei
15:00 – Trecem pe la cel mai mare muzeu de artă din România, Muzeul Naţional de Artă, găzduit de fostul Palat Regal. Galeriile de artă românească, picturile lui Grigorescu, schiţele şi sculpturile lui Brâncuşi, precum şi interiorul Palatului şi scările de marmură ne vor introduce într-o Românie interbelică, a culorilor şi a peisajelor de ţară, dar şi a inventivităţii şi a descoperirii Europei şi stilurilor străine.
Vis-a-vis de Palatul Regal vom intra în Ateneul Român, probabil cea mai frumoasă clădire din centrul Bucureştiului şi vom admira celebra frescă interioară, cei 70 de metri ce înşiră peste 1800 de ani de istorie românească.
După o zi lungă, veselă şi plină de informaţii, ne vom aşeza la o masă plină de ceai cald şi turtă dulce, într-un loc care, deşi aflat în mijlocul oraşului, ne va închide urechile şi ochii pentru maşini, ciment, claxoane, alarme şi îi va deschide pentru verdeaţă (puţină care a mai rămas), pentru discuţii aprinse de patosul şi umorul moştenit din străbuni, dar şi pentru o fereastră a visurilor către cer.
Ziua o vom încheia la
19:00 – Observatorul Astronomic Vasile Urseanu – unde vom afla misterele Universului şi vom primi o lecţie de învăţat stele, în urma căreia dacă nu vom putea să proorocim viitorul, vom putea măcar să le identificăm pe cele mai importante.
Înscrierile pentru excursie se fac la adresa excursie@traiesteromaneste.ro şi necesită specificarea numelui şi a numărului de telefon.
Preţul excursiei este de 110 ron(50 pentru elevi/studenţi) şi acoperă intrările la obiective şi ghizii.
Ps: Desigur că poţi vizita şi singur obiectivele, dar cu siguranţă pierzi din farmecul grupului şi al oamenilor noi pe care îi vei cunoaşte, spiritul de călătorie şi mai ales cunoştinţele expuse de ghizi cu atâta pasiune.