Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Crina-Roxana Marin

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre, pe când începusem şi eu, drăgăliţă Doamne, a ma ridica baietaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleştii, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra-Satului, Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzesesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul [ …]”.

Consider (şi cred că nu greşesc) că “Amintirile din copilarie” ale lui Ion Creangă reprezintă, încă, una dintre cele mai cunoscute opere din literatura română, lucrare din care foarte mulţi concetăţeni pot cita, din memorie, paragrafe întregi, cum este şi cel cu ”Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte, cu mândrie, de veacuri, Cetatea Neamţului.”

Ceea ce nu ştiu, însă, mulţi români, din alte zone geografice ale ţării decât Moldova (cum nici eu nu am ştiut până acum doi ani, când am vizitat acele meleaguri), este că, în ciuda celor o suta şi mai bine de ani, scurşi de la apariţia acestei evocări şi a transformărilor urbanistice contemporane, poţi găsi această lume de poveste intactă, conservată ireproşabil de către gospodarii locului, în semn de respect pentru autorul care i-a consacrat, făcând din Humuleşti leaganul copilăriei universale.

Ozana, unul dintre semnele de recunoaştere ale Humuleştiului de altădată, seamănă, acum, cu un brâu, împletit când în două, când în trei, ce înconjoară oraşul Târgu-Neamţ. M-a întâmpinat cu albia ei, lată, cu meandre şi, cu maluri înalte, dar cu puţină apă, la vremea aceea de august, semn că torenţii din munte nu porniseră la vale şi n-o alimentaseră, cu acelaşi prundiş, pe care, însă, alţi copii ţopăiau acum. Imediat la intrarea în oraş, pe mâna dreaptă, din drumul ce duce spre Târgu-Mureş, ocolind statuia impunătoare a lui Ion Creangă şi falnica biserică ”Adormirea Maicii Domnului”, găseşti, pe Strada Ion Creangă, la numărul 8, Muzeul Memorial “Ion Creangă”, cunoscut şi precum Casa Memorială “Ion Creangă “(sau, pe scurt, Casa “Ion Creangă”), parte component a generosului Complex Muzeal Judeţean Neamţ.

Casa lui Creangă din Humuleşti Casa părintească a lui Creangă, construită în 1830, de către bunicul patern, Petrea Ciubotariul, a fost amenajată ca muzeu în 1951, fiind, de atunci, unul dintre lăcaşurile culturale româneşti cele mai vizitate de turişti. Pitulată în spatele noilor blocuri, măruntă, cu pereţi din bârne groase, acoperite cu strat gros de lut galben (humă, cum îi plăcea autorului să spună), cu acoperiş larg de dranită, cu prispa îngustă, de jur-împrejur şi cu ferestrele cât palma, aceasta pastrează vie amprenta acelui început de secol al XIX-lea, fiind un produs autentic al arhitecturii populare specifice zonei.

Alcătuită dintr-o singură cameră-unde vizitatorului îi vine greu să creadă ca au încăput atâtea suflete, cu atât mai mult cu cât în centru tronează războiul de ţesut-şi o tindă îngustă, din care, ulterior, s-a înjghebat un posibil birou al scriitorului, casa te emoţionează până la lacrimi, atunci când, după ce te apleci, pentru a putea intra pe usă, pătrunzi în lumea pe care o credeai zugravită numai în carte.

Prin grija fondatorilor complexului şi a dascălilor din oraş, care aduc, astfel, un permanent omagiu confratelui lor,  în interior, timpul pare încremenit şi paginile “Amintirilor”prind  viaţă:”[…]stâlpul hornului, unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei,[…]prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copacel,[…]cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi baietii de-a mijoarca[…], toate sunt acolo!

Exponatele autentice, simple, de bun simţ, denotă modestie şi te detemină pe tine, orăşean de secol al XXI-lea, să devii pios, atât pentru ce au reprezentat ele în viaţa lui I.Creangă, cât şi pentru că sunt mărturii ale unui stil de viaţă.

La exterior, în faţa casei, te întâmpină o tufă vânjoasă de sânziene, al cărei galben intens contrastează, plăcut, cu verdele ierbii din curte, iar în spate se află o magazie de lemn, construită ulterior, pentru depozitarea diferitelor unelte gospodăreşti şi agricole ale familiei, adevărate piese de muzeu.

În întregirea Muzeului Memorial “Ion Creangă“, în ograda alăturată, prin contribuţia meşteşugarilor locului, a specialiştior în butaforie, te întâmpină, în mărime naturală şi bine întreţinute, personaje literare asociate, automat, de către orice român, cu opera acestuia: cei trei iezi, la masa rotundă, cu trei picioare scurte, pe scaunele, alături de mama lor, capra, toţi purtând straie moldoveneşti(“Capra cu trei iezi “), având în strachinile de dinainte bucate specifice (sarmale, mamaliguţă); ursul şi vulpea (“Ursul păcălit de vulpe“), iar Moş Chiorpec Ciubotariul  îţi zâmbeşte poznaş din dugheana lui, dintre pensule şi clei.

Cireşul mătuşii Mărioara nu mai există, răpus de timp, dar bătrânul tei, în care-şi avea cuibul pupaza ce-l trezea pe Nică, cu noaptea în cap, spurcându-l, este peste actuala stradă. Pentru desfătarea călătorului, a aparut, alături, Hanul Smărăndiţei, cu preparate româneşti, servite în vase tradiţionale, iar, de la Expoziţia cu vânzare din incintă, poţi procura suveniruri variate.

Indiferent de vârstă, daca ai ajuns aici, mergi şi la Muzeul de Istorie şi Etnografie, din oraş, aflat de la statuia lui Creangă în stânga, pe Strada Ştefan cel Mare, la numărul 37, vizavi de Casa Memorială “Veronica Micle”, pentru că acolo s-a aflat Şcoala Domnească, înfiinţată în 1853, unde au studiat I.Creangă, Vasile Conta şi alţii. Înainte de a-l vizita, venind în contact cu istoria meşteşugurilor şi a uneltelor tradiţionale din Depresiunea Neamţului (tors, ţesut, prelucrat piei, os, corn, lemn, produse agricole), odihneşte-te pe una dintre băncile din  curtea largă a acestuia, amenajată ca un  teatru în aer liber, pentru elevii oraşului şi priveşte  alte personaje literare, consacrate de Creangă: cocoşul, cu punguţa lui miraculoasă (“Punguţa cu doi bani”), moşul, baba şi cele două fete ale lor, una plină de calităţi şi cealaltă, de defecte (“Fata moşului şi fata babei“) şi mănâncă din merele ce cad de multe ce sunt, pe ramurile merilor plantaţi aici. Astfel, îi vei da dreptate lui G.Ibrăileanu care afirmă:”În Creangă, trăiesc credinţele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala şi filozofia poporului” .

Eu vă invit la o nouă călătorie, în acelaşi ţinut darnic al Neamţului, împletind istoria, cu tradiţiiile şi valorile literare, îndemnându-vă, şi de această dată, să va cunoaşteţi întâi ţara, căci are multe de oferit!

Crina-Roxana Marin

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×