Tipăriturile apărute până la 1500 sunt denumite incunabule (latinescul “incunasbulum”= leagăn), care au ca particularităţi: lipsa foii de titlu, filele nenumerotate, ilustraţii realizate pe cale naturală, ca şi literele iniţiale, imprimarea într-o singură culoare (rar două culori).

Deşi în perioada incunabulelor românii nu aveau tipar, mulţi meşteri apar menţionaţi în tipografii străine. Un oarecare Toma, din Transilvania, tipăreşte cărţi între anii 1472-1473 la Montava, în Italia; Ioan Francisc din Braşov la Modena; Bernard Secuiul la Neapole; Lucius din Braşov realizează xilogravuri excelente. Presbiterul Georgius din Sebeş (Alba) la 1422 îşi tipăreşte o carte la Roma şi alta la Ulrich în anul 1482 (Tratat despre credinţele, obiceiurile, viaţa şi viclenia turcilor). Timişoreanul Pelbartus tipăreşte la Nürenberg în 1498 o carte de Cuvântări.
Tematica acestor incunabule este foarte variată: de la texte religioase, sbornice creştine la anale, istorii, studii enciclopedice, tratate medicale etc. ,,Dracula Waida’’ a cunoscut 6 ediţii între 1480-1500, graţie popularităţii negative pe care i-au făcut-o saşii din Ardeal voievodului Vlad Ţepeş. Realităţi din ţara noastră cuprinde şi ,,Cronica Hungarorum’’ (1488), precum şi ,,Geschichte von der Turchey’’ (Istoria turcilor-1482), care include, între altele, ştiri privind expediţia lui Mahomed al II-lea în Muntenia în anul 1462; luptele lui Ştefan cel Mare cu turcii la Podul înalt (10 ianuarie 1475) sau Războieni (1476).

Products still always very almost we, took wet bar how much does viagra cost at walmart and hair have it maybe is hot straight.

O pagină dedicată Valahiei o aflăm în ,,Liber Chroniocarum’’, tipărită la Nürenberg în 1493 şi o gravură reprezentând imaginea oraşului Bucureşti.

La noi, tiparul ia naştere pe terenul unei îndelungate tradiţii a scrisului confirmat de numeroasele manuscrise din veacurile XI-XVI, copiate în taina chiliilor de mănăstire, a bisericilor de mir sau cancelariile voievodale. Cataloagele de manuscrise editate de: Gabrile Strempel (pentru manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române); Elena Linţa (pentru manuscrisele slave din depozitele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov); Radu Constantinescu (pentru manuscrisele româneşti din arhive străine), sunt doar câteva din cele care confirmă impresionantul număr de manuscrise, de copişti şi chiar creatori de texte pe pământ românesc.

Modelul grafic al manuscriselor devine model al primelor tiparniţe de la noi, iar tiparul se dovedeşte de la început protejat de la înălţimea voievodului şi a întregii ierarhii bisericeşti, dar mai ales de biserică, primele tipărituri având conţinut liturgic, dogmatic, religios.
Primul centru tipografic la noi este Târgoviştea, cetatea de scaun a Munteniei şi prima carte ,,Liturghierul’’ terminat la 10 noiembrie 1508, în timpul domniei lui Radu cel Mare, deci la 53 de ani după prima tipăritură (Gutenberg), la 25 de ani după prima carte slavonă şi la 17 ani după prima carte cu alfabet chirilic din lume (Sweipold Fiol-Cracovia,1491). Tipărită de călugărul sârb Macarie din Muntenegru, în ,,quatro’’, pe 256 pagini, cartea şi tiparul târgoviştean deschide un drum lung şi bătătorit tiparului românesc. După cele trei cărţi ale aceluiaşi tipograf (Liturghierul, Octoihul şi Evangheliarul) Macarie se retrage la Athos, munca sa fiind continuată de Dimitrie Liubavici şi călugărul Moise, care editează alte cinci cărţi între anii 1545-1551, unele din acestea fiind comandate pentru Moldova de către Petru Rareş.
Cel de-al doilea centru tipografic este Sibiul prin activitatea lui Filip Moldoveanul Pictor (Maler), căruia i se atribuie ,,Catehismul românesc’’ din 1544 (pierdut) şi Tetraevanghelul slavo-român (1551), descoperit în Rusia de slavistul braşovean Ioan Bogdan.

Va urma

Fragment din ISTORIA TIPARULUI BRAŞOVEAN vol.I

de Vasile Oltean