Dacă vrei să ai parte de un concediu în care să te încarci cu energie pozitivă, va trebui sa încerci măcar o dată să evadezi în această oază magică unde tradiţia şi peisajele mirifice te vor face sa porţi o călătorie în timp şi să simţi profunzimea spiritului neamului romînesc.

Actualul judeţ Maramureş este format din patru ”ţări”, toate zone surori : Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului , Ţara Chioarului şi Ţara Codrului. În vest se află despărţită de munţi o altă celulă de veche marcă, Ţara Oaşului (azi în judeţul Satu Mare), care întregeşte în mod armonios şi inconfundabil nordul transilvan. Aici legenda şi istoria se îngemănează precum copacii aceleaiaşi păduri.În est trăiesc strănepoţii ”descălecătorului ”Bogdan Vodă, bucovinenii, vatra lor numindu-se Ţara de Sus , iar în sud – est , peste culmile Munţilor Rodnei, se încheagă Ţara Năsăudului.Dacă mai adăugăm că în sudul Ţării Chioarului se întinde Ţara Silvaniei (în judeţul Sălaj), avem o primă imagine a felului în care s-au organizat romînii din timpui străvechi , văile şi munţii lor însemnând temelii de statornicie şi originalitate.

Ţinut fabulos în extremitatea Transilvaniei , Ţara Maramureşului este o ”copaie geologică păstrătoare de gintă dacică ,sortită multe veacuri izolării , numai latinitatea pătrunzând ,într-un chip aparte acest zid natural format din munţii Oaş , Gutâi, Ţibleş şi Rodnei”. Vigoarea dacilor liberi şi mândria romană au dat naştere aici unei celule etnice de mare vitalitate şi orgoliu , rezistenţă până la conservatorism influenţelor din afară, în special ale celor ce s-au încercat impuse cu forţa.

Pecetea de suflet a Maramureşului , simbolul său fără pereche , mândria de suflet a fiecărui gospodar harnic, a fiecărui locuitor de aici este POARTA. Dacă te vei aventura să străbaţi toate văile – Iza ,Vişeu, Cosăuşi Mara – vei întâlni acele porţi monumentale, sculptate în mii de chipuri. Poarta este scluptată cu dalta într-un mod meticluos , cu mult suflet pentru că: ”este singură poarta; stejarul luat din pădure nu mai are nici flori, nici soare , nici ape. Cu dalta îi faci sori, să se încălzească, cioplesc din daltă flori , să-ntinerească, apoi îi fac izvoare, ca nişte frânghii, să se răcorească. Poarta înfrânghiată nu simte singurătatea şi greu îmbătrâneşte.”

de Nicoleta Bacanu