Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Vom continua povestea noastră începută într-un articol anterior, despre crucile de leac ale Mănăstirii Dervent, pentru a vă dezvălui celelalte două mari minuni ale acestui sfânt sălaş.

După sfinţire, icoana devine un chip viu, fiind reprezentarea lui Dumnezeu sau a unor sfinţi. Prin stropirea acesteia cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, a fost donată Mănăstirii Dervent, în anul 1940, ,,de moştenitorii defunctului I. Chipară”. După cum menţionează inscripţia caligrafiată în alb, în colţul inferior stâng, aparţine cronologic începutului de veac XIX (1820) şi vădeşte influenţe stilistice occidentale, grefate pe varianta iconografică bizantină. Icoana reprezentând Maica Domnului cu pruncul Iisus era o veche moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie.

În momentul cedării Cadrilaterului Bulgariei (7 septembrie 1940), precum majoritatea românilor din zona, această familie va emigra spre meleaguri încă româneşti. În graba plecării membrii familiei au luat doar strictul necesar însă aveau să fie opriţi în mod minunat de un glas, pe care l-au reperat clar şi corect abia a treia oară, ce venea dinspre icoană: “Dar pe mine nu mă luaţi?”.

Întreaga pictură şi în mod deosebit fondul acesteia a trecut printr-o intervenţie de restaurare, atestată şi de inscripţia din data de ,,7 III 1940″, apărută în colţul inferior drept. Sfânta icoană este păstrată în partea stângă a pronaosului bisericii mănăstirii Dervent înălţată pe un iconostas ce permite credincioşilor să treacă pe sub icoană cerând de la Maica Domnului ajutor şi mijlocire către Bunul Dumnezeu.

An de an mii de pelerini, îngenunchează în faţa chipului zugrăvit într-un stil mai puţin convenţional şi trec de trei ori pe sub picioarele Sfintei Icoane, cerând mijlocire către Domnul Nostru Iisus Hristos, milă, ajutor, iertare de păcate şi sănătate. Maica Domnului radiază bunătate şi dragoste revărsând mângâierea harului Duhului Sfânt către cei ce se roagă cu credinţă şi nădejde.

Numeroase cazuri iremediabile din punct vedere medical, sau persoane chinuite de duhuri necurate şi-au găsit vindecarea şi alinarea suferinţelor. Unul din acestea s-a petrecut în anul 1993 cu tânăra Maria în vârstă de 16 ani din Braşov. Ea suferea de peste zece ani, timp în care a consultat peste douăzeci de medici care au diagnosticat-o în mod diferit fără niciun remediu concret, boala agravându-se. În postul Sfintei Marii a venit însoţită de mama sa şi după trei zile de participare afectivă şi efectivă la slujbele bisericii s-a petrecut o minune. La sfârşitul Sfintei Liturghii a rămas ca moartă, timp în care mama a citit Paraclisul plângând lângă icoana Macii Domnului. La finalul rugăciunii Maria şi-a revenit şi împreună cu mama ei au dat slavă lui Dumnezeu. După 10 ani de suferinţă, venind la Dervent, viaţa fetei a intrat în normal. La nici măcar o lună după ce s-a petrecut minunea starea Mariei era de nerecunoscut, era o nouă tânără asemenea celor de vârsta ei şi renunţase la medicamentele fără de care odinioară nu ar fi reuşit să trăiască nicio zi. Actualmente a absolvit o facultate cu profit economic şi este directoarea unei firme din Braşov.

Minunile nu se opresc la vindecări. Minunile care urmează sunt acelea că cei ce vin pentru prima dată la Mănăstirea Dervent împovăraţi de dureri şi necazuri revin adesea la Icoană, dorind a-i mulţumi lui Dumnezeu şi Maicii Sfinte pentru ajutorul primit.

Icoana Facatoare de Minuni de la Dervent

După ce s-a închinat şi s-a rugat la Sf. Cruce de Leac şi la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, credinciosul se poate îndrepta spre locul unui alt regal duhovnicesc: Izvorul Tămăduirii, situat la aproximativ 200 m de mănăstire. Ajuns în curtea mănăstirii, credinciosul va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni. De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos.

De departe se poate vedea o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. La “doi paşi” de Dunăre, apropiindu-se de paraclis, călătorul va observa că acesta mai are şi două aripi laterale de zidărie din piatră, în care se găseşte încastrată câte o firidă pentru lumânări şi având câte o bancă de piatră ce te îmbie la odihnă. Aceasta mică clădire adăposteşte “Izvorul Tămăduirii”.

Povestea izvorului poate fi descifrată uşor de oricine. Pereţii şi bolţile paraclisului fiind acoperite de picturi în frescă, ne înfăţişează în registre înşiruite cronologic istoricul acestei mănăstiri. Urmărind această poveste în imagini din dreapta faţă şi ocolind-o spre stânga, descoperim că istoria izvorului se împleteşte cu cea a creştinării noastre acum două milenii, şi mai târziu cu cea a mănăstirii. Parcă vedem trecând prin faţa ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel întâi chemat, ajunge şi prin aceste locuri trimis de Hristos Mântuitorul. Găsind poporul strămoşilor noştri însetaţi de cuvântul adevărului va propovădui poporului, iar apoi va da cu băţul în piatră, asemenea lui Moise odinioară, iar cu apa ce a izvorât aici va boteza pe cei ce au crezut. Vedem apoi cum ucenici de-ai Sfântului au primit Cununa lângă cetatea Dervent, cum ciobănaşul surdomut şi-a găsit tămăduirea lângă Sfintele Cruci roase de vreme, iar la sfârşit apare chipul cuviosului părinte Elefterie spre a ne aminti de osteneala ce a depus-o pentru ridicarea acestui Sfânt Locaş.

O minune este şi faptul că odată cu închiderea mănăstirii în 1960 a secat şi izvorul, curgând doar o zi pe an, de sfânta sărbătoare “Izvorul Tămăduirii”. După 1990, în urma rugăciunilor preoţilor, firicelul de apă care timp de aproape 2000 ani a sfinţit acest ochi de lumină a renăscut. Izvorul a început să curgă, deşi cu intermitenţe, pentru ca în ultimii ani, în ciuda verilor secetoase şi călduroase să curgă fără încetare.

Ceea ce este cert este faptul că prin consumarea apei unii bolnavi s-au vindecat ori şi-au ameliorat suferinţa.

La această sursă de binecuvântare vin oameni de pretutindeni pentru a-şi afla sănătatea şi liniştea. Aşa s-a întâmplat cu o familie din Constanţa care după redeschiderea mănăstirii a venit aici cu o fată de 18 ani care îşi pierduse vederea dintr-o dată. A fost spovedită şi împărtăşită, apoi îndemnată să meargă şi la Izvorul Tămăduirii. Acolo, fata s-a spălat pe faţă, şi-a atins ochii şi, spre uimirea părinţilor şi a oamenilor din jur, ea le-a spus: “Mamă, mi s-a luat o perdea de pe ochi, văd perfect!” Aşa se face că tânăra a putut să vadă via plantată de călugări cu un an în urmă. Toţi au revenit în mănăstire plângând de bucurie.

Izvorul Tamaduirii de la Dervent

SURSA: www.dervent.ro

Doamne ajută!

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×