Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Cu multă vreme în urmă, pe dealul Ostrovului, în apropiere de orăşelul bulgar Silistra, oamenii au descoperit cu uimire că din pământ au început  să crească patru cruci solide din piatră. Nu era vreo invenţie sau vreun zvon scornit de oameni, ci pur şi simplu crucile se înălţau din pământ, cu de la sine putere, amintindu-le celor bătrâni de o legendă straveche…

La Dervent, urmele  Sfântului Apostol Andrei şi ale primilor creştini sunt încă vii. Undeva, în apropiere se află cunoscuta Peşteră a Apostolului. La Basarabi (astăzi denumit Murfatlar), stau ascunse de peisajul dobrogean primele biserici de cretă, săpate în stânca moale a munţilor calcaroşi, iar la Halmyris, Isaccea sau Niculiţel, îşi dorm somnul de veci marii noştri martiri şi întemeietori de credinţă: Zotic, Atal, Camas, Filip, Epictet, Astion, Chiril, Darius sau Evagrie.
Pe bună dreptate putem spune că dealul Ostrovului, ca şi întreaga zonă, e Bethleemul nostru românesc. Crucile vii de la Dervent par să fi crescut aşa cum Vasile Voiculescu spunea, ca nişte pomi roditori, stropiţi din belşug cu picurii de sânge ai primilor martiri români.
Orice drumeţ ce va călători prin aceste străvechi meleaguri trebuie să facă un popas şi la Dervent.

După cum tradiţia ne spune, pe malul drept al Dunării, la o distanţă de numai doi kilometri de mănăstirea Dervent, a existat o cetate antică romană cu numele de Dervent, denumire care înseamnă lagăr sau garnizoană romană, dar şi vad de trecere sau trecătoare în limba turcă. Cetatea Dervent, după o epocă înfloritoare până aproximativ în anul 1036, a fost distrusă de pecenegi împreună cu cetăţile Dinocetia, Capidava şi Sucidava. În această zonă dăinuie şi astăzi ruinele falnicei cetăţi romane.

La sfârşitul secolului I, Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat la apostolie, în misiunea sa de creştinare ajunge să-L propovăduiască pe Hristos în Scythia Minor, adică în Dobrogea de astăzi, care în acea vreme încă era parte a Imperiului Roman. Credinţa creştină era interzisă în acea perioadă. Sfântul Apostol Andrei se adăposteşte într-o peşteră aflată la 37 de kilometri de mănăstirea Dervent, în comuna Ion Corvin, unde astăzi este ridicată şi o mănăstire în cinstea şi în amintirea sfântului, creştinătorul României.

Mai târziu opera misionară a Sfântului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai săi, un preot şi trei fecioare care vor ajunge şi în marea cetate Dervent la Dunare pentru a propovădui credinţa. Ajunşi aici cei patru sunt prinşi şi condamnaţi la moarte, după ce fuseseră sfătuiţi să se lepede de Hristos. În momentul martirajului, tradiţia acestui Sfânt Lăcaş ne spune că ei erau aşezaţi astfel: Preotul se afla pe locul în care se află acum Crucea Sfântă din absida stângă a bisericii, crucea făcătoare de minuni şi tămăduitoare, iar cele trei fecioare se aflau în faţa bisericii, mai precis în faţa Sfântului Altar. Văzând că nu pot fi determinaţi să-şi renege credinţa lor adevărată, Sfinţii Martiri au fost chinuiţi groaznic. Trupurile acestor Sfinţi au fost aruncate în Dunăre, după ce au fost arse pe rug pentru a nu fi venerate de creştinii aflaţi în cetate. Pe locul unde au fost ei martirizaţi tradiţia ne spune că au crescut din pământ patru pietre în forma de cruce cu însuşiri tămăduitoare şi făcătoare de minuni care, de-a lungul veacurilor, s-au dovedit a vindeca diferite boli sufleteşti şi trupeşti.

După ce Sfintele Cruci au crescut din pământ în jurul lor au apărut nişte comunităţi monahale. Viaţa creştină în Dobrogea sau viaţa bisericii în primele veacuri era intensă şi foarte bine organizată existând numeroase biserici şi mănăstiri. Chiar şi astăzi această zonă, fosta Scythia Minor, se mândreşte cu acele ruine şi acele biserici, cu criptele Sfinţilor Martiri, pentru că aici a fost oţă în Hristos, o trăire duhovnicească aleasă. În 1036 a fost distrusă şi cetatea Dervent.

După câteva secole locurile unde creşteau Sfintele Cruci au devenit pustiite, Dobrogea fiind ocupată de Imperiul Otoman. Moşiile din zonă au revenit unui turc, Ahmet bei care era însărcinat şi cu păzirea frontierei Dobrogei. Acest turc, auzind de puterea miraculoasă a Crucilor Sfinte le va ocroti şi urmaşii lui le vor venera timp de aproape cinci secole. El era un om foarte credincios. Se spune că în tradiţia acestei familii oamenii se creştinau pe ascuns pentru că, la turci creştinismul era interzis şi această tradiţie de păstrare şi venerare a Sfintelor Cruci în familia acestui paşă s-a făcut până pe la începutul secolului al XIX-lea când un descendent al lui Ahmet bei le va distruge. Foarte mulţi sclavi veneau să lucreze pe moşia acestui turc numai pentru a putea atinge Sfintele Cruci şi a se vindeca spiritual şi fizic. Sfintele Cruci aduceau în familia turcului şi foarte mult venit.

Într-o zi pe când tatăl era plecat cu treburile moşiei, el fiind un om foarte credincios, fiul său, observând că Sfintele Cruci sunt venerate de sclavii creştini, a poruncit supuşilor să tragă cu calul, să distrugă braţele acestei Sfinte Cruci făcătoare de minuni a Preotului. În acel moment când braţele Crucii au fost spintecate el a fost doborât de pronia dumnezeiască, a căzut şi a murit iar bătrânului său tată, plecat cu treburile moşiei, i-a fost trăsnit un cal de la trasură, moment în care a inţeles că ceva rău s-a petrecut pe moşie. Ajuns aici află despre marea nenorocire care s-a întâmplat în familia lui şi vesteşte acesteia ca n-o să le mai meargă atât de bine. Un cutremur peste cinci ani îi va distruge moşia, un trăznet îi va mistui hambarele, iar molima îi va omorî curtenii şi familia ce se aflau prin preajma Sfintelor Cruci.

După alţi câţiva ani Dobrogea va ieşi de sub tutela Imperiului Otoman iar locurile cu Sfintele Cruci devin din nou pustii. După Războiul de Independenţă, Sfintele Cruci se redescoperă în chip minunat.

În această perioadă tânărul Ionică, ciobănaş în satul Coslugea, din apropierea Sfintei Mănăstiri Dervent, se afla cu oile prin preajma Sfintelor Cruci. Ionică era surdomut din naştere. El fiind foarte obosit adoarme făcându-şi căpătâi chiar braţele Crucii Sfinte a Preotului.  Printr-o descoperire dumnezeiască, după puţin timp, este trezit, auzind pentru prima dată în viaţa lui tunetele de afară şi oile care între timp se îndepărtaseră de el.  A sărutat Sfânta Cruce cu credinţă, i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru acest miracol. Nu se mai ştia exact locul în care se afla Sfânta Cruce. Se auzise cândva că pe aceste locuri ar fi existat şi alte Sfinte Cruci făcătoare de minuni. Dar nu se mai ştia locul exact. Aşadar i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru această mare minune şi a zvonit despre aceasta la toţi locuitorii din împrejurimi. Acest miracol a rămas încă viu în amintirea locuitorilor de pe aceste meleaguri dobrogene.

Pe site-ul oficial al mănăstirii găsim numeroase mărturii despre acest minunat miracol:
“Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă”. Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.

Domnul Arheolog Petre Diaconu, cel ce şi-a legat viaţa şi o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune infirmând zvonul că Sfânta Cruce (din paraclis) ar creşte “nu pot să spun că ea creşte, este aşa de când o ştiu” însă “acolo se fac minuni: nu vindecări în masă, dar am văzut oameni vindecându-se acolo”.

Crucile în jurul cărora, de două mii de ani, se adeveresc lucrările Domnului sunt din piatră masivă şi au mărimi diferite. Cea mare, din paraclisul din stânga al bisericii, despre care se spune că se înalţă singură din pământ, are dimensiunile de 0,92 m/0,50 m. Pe creştetul crucii, până nu demult ardea o candelă din a cărei ulei revărsat peste ea o îmbrăca într-o mantie alunecoasă, plăcută la atingere. Aici, zilnic, oameni în suferinţă spun rugăciuni, sau pur şi simplu, numai se ating de ea, şi mulţi pleacă vindecaţi de boli vechi şi grele.
În dreptul altarului, în afara bisericii, se află crucea cu braţele tăiate cu dimensiunea de 0,79m/0,45m. În jurul ei, pungi cu grăunţe pentru animale, care vor fi sfinţite, prin simpla prezenţă lângă cruce.

În decursul anilor, ele au suferit transformări, au fost ciobite, căci în elanul lor, mulţi au vrut să posede fragmente din ele. Din acest motiv, în prezent crucea din paraclis, cea mare, este acoperită cu un acoperământ de tablă nichelată frumos ornamentată şi încadrată de două candele.
Certificat
“Noi, Anghel M. Andrei Primarul Comunei Lipniţa din plasa Silistra, jud. Durostor, conform Cererii înregistrate la No 396 / 1931 Certificăm
Că Doamna Alexandrina Hristu Păruş din această comună, miercuri seara spre joi săptămâna trecută pe la aprinsul lămpilor s-a pomenit cu piciorul drept înţepenit neputându-l mişca sau a-l pune pe pământ. Având credinţă, a plecat cu soţul său cu căruţa spre Cruce – schitul Dervent. Văzând că-i vine bine a urmat la rugăciune de trei ori. Toate îngrijirile, rugăciunile şi sfaturile le-a primit de la superiorul schitului – Ieromonahul Anastasie Negară.

Mai certificăm că femeia mai sus arătată, astăzi s-a prezentat singură venind pe picioarele sale sănătoasă în faţa noastră pentru eliberarea acestui certificat şi lăudând pe Domnul.
Drept care i-am eliberat prezentul certificat.”

Alte mărturii despre minunile care s-au petrecut în acest loc sfânt sunt prezentate în broşura “Crucea făcătoare de minuni”, apărută în anul 1930:
“Copilul domnului Tudor Hristu Miula din comuna Frăsan, jud. Durostor, s-a vindecat de epilepsie după câteva rugăciuni lângă Sfânta Cruce. Ca recunoştinţă către Dumnezeu, tatăl copilului a dăruit schitului o cruce scumpă”. (Declaraţia omului şi a stareţului – 1930).

“Dl Marin Tudor Vasile din satul Alexandria, comuna Hardalia, jud. Caliacra, avea un copil bântuit de epilepsie. A cheltuit cu el o avere întreagă pe la toţi doctorii şi vrăjitorii şi tot nimic n-a reuşit, din contră, mai rău i se agrava boala. Auzind de Sfânta Cruce se duce acolo şi după câteva zile şi nopţi petrecute în rugăciuni, fiul său scapă de epilepsie. Ca mulţumire lui Dumnezeu, dăruieşte schitului un evhologiu şi un liturghier legate scump, în amintirea acestei vindecări” (Declaraţia omului şi a stareţului).

“O femeie şchioapă s-a rezemat cu spatele de Cruce şi pe la miezul nopţii, în vis, i s-a arătat un călugăr care o ceartă că necinsteşte acest loc şi o putere nevăzută o aruncă peste Cruce, tocmai în tinda paraclisului în văzul tuturor bolnavilor de acolo”. (Declaraţia stareţului).

“Un oarecare călugăr, de departe, teolog mândru, venise şi el ca să vadă ce cruce o fi de se aude atâta zvon. Când s-a apropiat, s-a îndoit zicând: “Cum poate o bucată de piatră să facă astfel de minuni?” Cugetând aşa, un puternic cutremur a început pe acel loc şi n-a încetat până când monahul n-a plecat de acolo”. (Declaraţia stareţului).

La Sfânta Cruce de la Dervent şi-au aflat vindecarea nu doar credincioşi români, ci chiar turci, bulgari şi greci, aşa cum se vede şi din următoarele două cazuri:
“Cu ani în urmă, o bulgăroaică rămăsese mută şi înnebunise. În vis, i s-a spus că trebuie să o ducă soţul la Sfânta Cruce făcătoare de minuni pentru a se tămădui. Şi aşa a şi făcut. În drum spre Cruce, pe la jumătatea drumului, femeii i s-a deschis gura. Adusă lângă sfintele relicve, striga cât putea: “Deadu Gospodi, Boje Milinschi, Sfeati Arhanghele”.
“La crucea de afară, un mahomedan îşi priponise calul bolnav pentru a se tămădui. Pe la miezul nopţii, calul însănătoşit a rupt priponul şi s-a oprit din fugă tocmai la Adamclisi unde locuia stăpânul său”.
Lista mărturiilor poate continua, căci astfel de fapte minunate se petrec şi în prezent într-o înlănţuire perpetuă, întregind şirul miracolelor petrecute în decursul timpului pe aceste locuri. Astfel, o declaraţie din data de 27 septembrie 1991, semnată de Maria Ţăran din judeţul Alba, care era diagnosticată cu cancer pulmonar, atestă vindecarea acesteia la Sfânta Cruce de la Dervent, după rugăciuni îndelungate la Dumnezeu, la Maica Domnului şi la Sfântul Apostol Andrei. Întorcându-se la Sanatoriu, radiografia pulmonară a confirmat minunata vindecare, căreia doctorii nu i-au putut găsi nicio explicaţie.
Aceste vindecări nu se fac însă nici în masă, nici spontan, ci pe parcursul şederii bolnavilor la Mănăstire şi sunt în strânsă legătură cu credinţa omului în puterea Sfintei Cruci şi în ajutorul lui Dumnezeu. În timpul cât stă la Dervent, cel bolnav se închină Sfintei Cruci, se unge cu untdelemn din candelele care o străjuiesc, ia parte la Sf. Maslu şi la celelalte slujbe, bea apă de la Izvorul Tămăduitor, se roagă Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni, posteşte, se spovedeşte, se împărtăşeşte, încât e greu de precizat când şi unde are loc vindecarea, ea nefiind unilaterală, ci rodul tuturor celor menţionate.

Sursa: dervent.ro

Va urma

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×