Numărul femeilor care au devenit chirurg cardiovascular şi chiar au lucrat în specialitate este foarte mic peste tot în lume, în România fiind, în prezent, un singur astfel de caz: medicul Mioara Cocora, de la Institutul de Cardiologie din Timişoara.
S-a născut în Reşita şi a devenit timişoreancă în clasa a X-a. Mărturiseşte că şi-a dorit dintotdeauna să devina medic şi că in anul IV de facultate pasiunea pentru medicină a cuprins-o definitiv. După absolvire a ales medicina cardiovasculară, o specialitate care, după părerea ei “se construieşte într-o viaţă”.
Acum are o experienţă de aproape 20 de ani în cadrul Secţiei de Chirurgie cardiovasculară de la Institutul de Cardiologie din Timişoara, şi a rămas prima femeie din ţară specializată în chirurgia cardiovascularã. A lucrat în spitale din vest, dar Parisul sau New-York-ul nu au convins-o. Preferă, mai degrabă, să vorbească despre avantajele de a rămâne în ţară. “Sunt prea multe argumente. Aici sunt rădăcinile, familia, limba maternă şi tradiţiile, prea multe amintiri”, crede Mioara Cocora
Mioara Cocora are “la activ” câteva sute de operaţii dintre cele mai complicate, de la chirurgia pe cord bătând sau chirurgie coronariană exclusiv arterială, până la reconstrucţie de valve. Deşi s-a specializat într-un domeniu pe care mulţi l-au considerat exclusiv destinat bărbaţilor, Mioara Cocora admite că nu s-a simţit niciodată ca o intrusă, lucru pe care îl datorează colegilor. Ca orice medic, a avut şi eşecuri, şi bolnavi dezamăgiţi. “Când operezi în fiecare zi 2-3 pacienţi, nici nu îţi mai dai seama câte vieţi salvezi. Mai degrabă ai tendinţa să te gândeşti la eşecuri”, spune chirurgul de 43 de ani.
În meseria de chirurg, moartea poate oricând să deschidă uşa sălii de operaţie. “Am avut bolnavi banali pe care i-am pierdut. E foarte dureros. Cine nu îşi asumă însă responsabilitatea unui eşec, nu porneşte la drum”, spune Cocora. Chirurgii sunt conştienţi de acest fapt atunci când operează “cu inima pe masă”. În spatele acestor intervenţii anevoioase stau însă ani întregi de experienţă, sute de ore de studiu, iar pacienţii au încredere că sunt pe mâini bune.
Sala de operaţie reprezintă aproape totul pentru Mioara. “Meseria asta te educă şi te formează în grija pentru detaliu, pentru exactitate, pentru precizie.” Îi pare rău că nu are destul timp să facă tot ce şi-a dorit. Pentru ea a trebuit să devină de ajuns faptul că poate dărui o nouă zi oamenilor cu inima bolnavă.
Ana-Maria Marcu