Sighetu Marmaţiei este al doilea oraş din actualul judeţ Maramureş, după Baia Mare.A fost însă capitală de judeţ , în perioada interbelică şi chiar înainte de Unirea cea Mare, cînd comitatul maramureş era suprapus străvechiului voievodat (începând cu secolul XV-lea ). Nu se ştie sigur cînd au apărut versurile :”Câtu-i Maramureşu/ Nu-i fecior ca eu şi tu,/Nici oraş ca Sighetu”, ceea ce este sigur este faptul că la mijlocul veacului trecut oraşul devenise cel mai puternic centru comercial din nordul ţării , dezvoltându-se considerabil în plan urbanistic.

La Sighet se ajunge cu trenul , sau cu maşina dinspre baia Mare , după ce ai trecut Gutâiul.Este cel mai nordic municipiu românesc. Trecem pe sub o poartă imensă , ce seamănă cu un arc de triumf deasupra şoselei, la cioplitul şi ridicatul căreia nau contribuit toţi meşterii vestiţi din Valea Stejarului şi Vadu Izei. Aici , după aproape 80 km de la izvoare, Iza unită cu Mara alunecă agale pe sub patru poduri mari, ca apoi să îşi unească apele cu Tisa. Obişnuitul orgoliu maramureşean este afişat cu ostentaţie, ceea ce demonstrează o nedisimulată laudă a vetrei străvechi şi o bună cunoaştere de sine.

În Sighet se află metropola industrială a lemnului maramureşean şi tot aici s-a născut , tot din lemn, Muzeul Satului Maramureşean. Aici are loc de mai bine de 20 de ani Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă, unică manifestare de gen în Europa, de aceea am putea spune că Sighetul reprezintă perla turismului nordic, având spaţii de excepţie acoperite cu edificii şi monumente de interes arhitectural, istoric şi cultural de prim rang, precum si multe spaţii de odihnă, de tratament şi agrement.
Dintre toate văile cea mai faină este Iza. Pentru hidrologi Iza reprezintă un curs de apă de 80 km lungime, având o suprafaţă de 1203 km pătraţi. Cifre seci lipsite de valoare. Pentru călători ( poate şi pentru tine, dacă te vei aventura să descoperi în toată splendoarea sa) ea reprezintă principala arteră de pătrundere în universul maramureşean. O luăm de la izvoare, din Munţii Rodnei. Pe Iza-n jos , primul ieşit în cale este Săcelul , sat de olari vestiţi , unde meşterul Tănase Cocean a redescoperit ceramica de tip de tip dacic (roşie nesmălţuită şi lustruită cu piatră), creând un centru de civilizaţie a lutului , unic în spaţiul est-european, socotit de etnografi ca fiind o adevărată rezervaţie. Trecem prin Săliştea de Sus şi Dragomireşti , atestate în timpul lui Bogdan Vodă şi ajungem la Cuhea, vechea reşedinţă a voievodului, azi fiind o comună mare şi bogată. Aici, arheologii caută să pună în valoare vechile ctitorii în piatră, iar restauratorii, nepreţuita biserică din lemn, datând din 1722, unul din cele mai originale monumente istorice de arhitectură din Maramureş.

Este de ştiut un singur lucru fundamental: călătorule, oriunde te-ai afla în acest periplu maramureşean , unde nu găseşti hotel sau motel, poţi bate la orice poartă li gazda ta te va primi pentru o noapte sau mai multe, în ”camera din faţă”, încăpere mobilată special pentru oaspeţi. De mentionat faptul că aici uşile nu se incuie, gospodarul punând în uşă numai o mătură, arătând în acest fel că nu este acasă cine vrea să intre , intră, urmând să îi spună gazdei la întoarcere ce a vrut să facă… doar să mănănce, să se îmbogăţească din preaplinul de ospitalitate maramureşeană..

Părăsim firul Izei , însoţind un afluent de al ei – Ieudul- şi ajungem în comuna cu acelaşi nume, localitate atestată din 1364. Aici sunt renumite cele 2 biserici din lemn : ”Biserica din Deal”, datează din 1364, fiind cea mai veche din întregul ţinut , şi ”Biserica din Vale” (1699). În podul primeia s-a păstrat ”Codicele de la Ieud”, exemplar unic în ţara noastră , despre care specialiştii afirmă că este cel mai vechi text în limba română, scris cu 130 de ani înaintea cunoscutei scrisori a lui Neacşu catre judele Braşovului (1521). Aici , începe se pare aventura scrisă a limbii române!

Revenind pe Iza în jos , ajungem la Rozavlea, comună formată din satele Sieu şi Rozavlea, localităţi renumite pentru portul strămoşesc şi obiceiuri din vechime. Continuandu-ne periplu, părăsim din nou Iza , urmînd firul Botizei, comuna de azi făcând parte din domeniul Bogdăneştilor. Este cel mai renumit centru de ţesut covoare din Maramureş.

Ne întoarcem pe valea Izei şi pătrundem în comuna Stâmtura, ce a făcut parte şi ea din Cnezatul Bogdăneştilor. De aceste locuri este legată marea înfrângere a ultimei invazii tătare (1717) şi după ce au jefuit întreaga regiune , tătarii au trecut în Moldova. După ce mai înaintăm puţin reuşim să ajungem în Vadu Izei , unde ţesătoarele de aici rostuiesc inul,lâna, cânepa în zeci şi mii de feluri , dar numai pe măsura traditiei.

Şi ajungem din nou în Sighetul Marmaţiei , de unde vom porni să vizităm Săpânţa, un unicat mondial datorat ”Cimitirului Vesel”, creaţie a acelui meşter de geniu Ioan Stan Pătraş (1908 – 1977). Cronica în lemn a acestui colţ de ţară (unde se spune că ”se agaţă harta-n cui”) trebuie sa o descoperi şi tu. Va fi o experienţă care îţi va umple sufletul de bucurie..

de Nicoleta Bacanu