Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Zona maramureşeană se constituie într-un spaţiu al populaţiilor mixte, prin urmare şi al întâlnirii dintre diferite datini, obiceiuri şi tradiţii, între moduri distincte de a înţelege lumea şi universul. În fond, convieţuirea în acest context permite o reflectare a varietăţii în unitate, elementele de împrumut fiind “asimilate creator în conformitate cu gustul şi concepţia artistică a poporului (p. 35)

GĂTEALA PĂRULUI ŞI ACOPERITOARE DE CAP

 Oaş : fetiţele de până la 7-8 ani  poartă părul rătunzat (tăiat rotund de jur împrejurul capului), iar pe măsură ce creşte îl împletesc în 2 cozi lăsate pe spate (de care se agaţă o partă-panglică simplă sau colorată, care reflectă statutul social sau lână colorată-pletence). Boresele (femeile mai în vârstă) şi bătrânele poartă părul în cozi strânse la ceafă sau peste cap (cele două cozi de la spate sunt aduse în cerc către frunte). Coada reprezintă unul din aspectele distinctive ale portului oşenesc şi, totodată, o condiţie sine qua non a ceremoniei matrimoniale. Aceasta este o împletitură de mare fineţe artistică, de forma unui triunghi isoscel cu latura mică la baza cefei, cu “aspectul unei plase foarte dese, al unei ţesături aplicate pe cap” (p. 67). Peste această coafură se poartă invariabil cununa, confecţionată din carton ornamentat cu struţi (şir de spirale plate, cumpărate, din janilie), lână colorată, pompoane, hârtie creponată, iar la bază cu un şir de monede. Această cunună, de regulă, este foarte scumpă, de aceea există obiceiul ca aceasta să fie împrumutată până când se uzează.

Maramureş: la nunţi, părul se împleteşte în 2 cozi, iar în faţă se poartă cărare sau colţişori mărunţi pe frunte, peste care se aşează cununa împodobită cu multă verdeaţă sau flori artificiale, mărgele sau bucăţi mici de oglindă (Valea Izei), cu lână colorată, flori de soc (Valea Marei) sau cu palmetă laterală mare, realizată din flori de hârtie creponată de diverse culori (acest model este corespondentul celui din Ucraina Transcarpatică). Basmaua se prinde asemănător celei din Oaş: a) într-o parte (dreapta, de obicei) sub colţul lăsat liber (fetiţele); b) la spate, sub colţul mare lăsat liber(nevestele tinere); c) la spate, peste colţul mare (femeile mai în vârstă); d) în faţă, sub bărbie (bătrânele).

Lăpuş: înainte de căsătorie, fetele poartă părul prins în 2 plete paralele la spate, de-a lungul cărora se aşează mărgele, flori artificiale sau naturale, panglici. Femeile mai în vârstă poartă năframe din mătase sau satin negru, cu motive florale policrome la colţul liber de pe spate; basmalele înflorate au acelaşi sistem de prindere.

PIEPTARE ŞI COJOACE

 În general, pieptarul, laibărul, bonda, guba şi sumanul, fiind elemente comune atât portului femeiesc cât şi celui bărbătesc, nu prezintă diferenţe semnificative, de aceea vom insista asupra acestora doar în măsura în care reflectă anumite variaţii.

Oaş: Uioşul este confecţionat din lână, având un croi simplu, se încheie în faţă, fără guler, cu mâneci şi cu panglică neagră pe margine. Laibărul este o vestă scurtă, din catifea neagră sau colorată, din postav, fără mâneci, apărută după Primul Răboi Mondial. Bonda din piele  sau din postav, se poartă peste cămaşă , nu are mâneci, este scurtă, se încheie în faţă şi este purtată mai ales de cei înstăriţi. Guba este ţesută din lână, ideală pentru  anotimpul rece sau pe vreme de ploaie, fiind asemenea unui cojoc întors, cu blana în afară, cu un croi care nu diferă de la sat la sat; guba este nelipsită de la cununie; aceasta nu se poartă în tot Oaşul, concurând cu sumanul, aspect explicabil prin lipsa unei tradiţii în creşterea ovinelor. Sumanul devine haina celor săraci în satele în care se poartă şi guba, fiind la fel nelipsit de la cununie, indiferent de anotimp; are tot un croi simplu, de multe ori un singur suman fiind purtat de mai multe generaţii sau de mai multe persoane din aceeaşi generaţie; se poartă pe umăr, legat în faţă cu  cheutori.

Maramureş: pieptarul este scurt până la brâu, din piele, căptuşit cu blană(chiar şi cel din timpul verii), fiind purtat de femeile tinere, decorat cu irhă(aplicaţii de piele subţire, colorată) şi harast (broderii în motive florale, cu predominanţa roşului, pe toată suprafaţa). Pieptarul bărbaţilor permite o largă desfăşurare ornamentală existând, astfel, în mai multe variante: a) cel bătrânesc sau de lucru, care are spaţii albe vaste, cu borderii doar pe margini; b) cel care are aplicaţii de piele de culoare vişinie, pe toată suprafaţa, exceptând partea din spate; c) cel mai complex din punct de vedere ornamental având atât broderii policrome cât şi aplicaţii  şi nasturi din piele, ţinte de metal şi ciucuri din lână. Laibărul din lână este asemenea unei veste tivite cu postav de culoare neagră, sură, verde sau albastră. Lecricul este o haină scurtă din lână ca o jachetă care coboară sub mijloc şi se poartă pe vreme rece, de 2 tipuri : a) de tip suman – având un croi simplu  deschis în faţă cu mâneca prinsă de umăr, în culoare naturală sau b) cu gaica la spate, cu buzunar, guler, manşete. Guba se deosebeşte de cea din Oaş prin tehnica de înnodare a miţelor şi prin faptul că ţesătura se piaptănă; croiul este identic celui din Oaş, dar diferă prin modul de purtare, în Maramureş se ţine pe umeri având o mânecă în faţă.

Lăpuşpieptarele sunt confecţionate din piele, cu blană pe interior; sumanele sunt asemănătoare celor din Maramureş, sure sau negre încheiate la gât cu baiere, purtându-se pe o mânecă.

 

CATRINŢE

Oaş: poalele sunt separate de cămaşă, confecţionate din acelaşi material, nediferenţiindu-se în funcţie de vârstă sau zi. Când materialul poalelor diferă de cel al cămăşii piesa capătă denumirea de  sucnă, o modă introdusă de femeile înstărite, având în partea superioară are un guler cu modele cusute la maşină (şinore, golonde-bentiţe de mătase sau lână), colţi de jur împrejur(tivitură simplă sau cu şinore), iar în partea de jos, tot de jur împrejur, partă; este de presupus că aceasta precedă viganăul, o fustă cu laibăr adăugat, confecţionată din stofă sau lână, şi care apare în secolul al XIX-lea devenind o piesă de lux, nelipsită de la cununii şi  purtată mai mult în satele  mixte. Zadia este şortul care se poartă peste poale (în faţă şi în spate) sau peste viganău, discret ornamentată; sub influenţa modei ungureşti apare zadia cu baiere, care se prind încrucişat la spate; o caracteristică a zadiilor din Oaş este aceea că sunt uşor încreţite de la brâu.

Maramureş: poalele nu se diferenţiază prea mult de cele din Oaş, decât prin faptul că sunt mai ample şi uneori mai încreţite în talie. Fusta sau sucna sunt creţe, largi făcute din caşmir sau stofă, catifea; se poartă suflecată, într-o parte dezvelind o porţiune din poale de forma unui triunghi (amintind astfel de modul în care erau suflecate fotele în Moldova). Zadia, confecţionată din lână, se prinde la mijloc cu baiere împletite; partea din spate este mai lungă şi mai îngustă decât cea din faţă (element autohton străvechi); în ceea ce priveşte ornamentaţia, pe suprafaţa acestora alternează dungi orizontale de dimensiuni diferite într-o varietate cromatică(iniţial era perechea negru-roşu, negru-portocaliu, în timp, însă, paleta de culori se extinde).

Lăpuş: poalele şi viganăul sunt asemănătoare celor din Oaş. Zadiile erau în trecut identice (faţă şi spate), având în partea de jos ornamente geometrice, policrome (roşu , portocaliu, alb); cele recente au nu doar motive geometrice, ci şi florale, şi chiar şi avimorfe; zadiile suceneşti au vărgi orizontale, cu mici ornamente geometrice pe toată suprafaţă. Cu  puţin înainte de Al Doilea Război Mondial a început să se renunţe la zadia din faţă(menţinându-se doar cea din partea posterioară), în favoarea unui şorţ din păr de lână, cu ciucuri în partea inferioară şi un mod anume de decorare: dacă se realizau ornamente geometrice în partea de jos, lateral se alegeau doar dungi de culoare şi invers.

ÎNCĂLŢĂMINTE

Oaş: opincile sunt piese de port tradiţionale, purtate atât la sărbătoare cât şi în zilele de lucru; la spate erau tăiate deoarece erau utlizate mai multe obiele, iar nojiţele erau din aţe de lână neagră. Bogaţii poartă cizme, acestea existau şi la cei săraci, dar o singură pereche era purtată de mai mulţi membri ai familiei. Se mai purtau şi ghetele, dar în zilele de sărbătoare.

Maramureş: opincile din pile de vită cu obiele ţesute din lână albă vor fi înlocuite de cizmele negre (uneori şi roşii) cu toc şi cu ornamente la călcâi(ţinte)

Lăpuş: opincile şi obielele vor fi înlocuite cu cizme negre lungi până la geununchi.

ANEXE, PODOABE

Oaş:   podoabele oşeneşti sunt puţine la număr, mărgelele roşii de coral de la gât sau salbele de bani fiind înlocuite cu zgărdanul (barşon, chinguţă), o ţesătură realizată din mărgele mici având diferite ornamente şi fiind purtată de la vârste fragede (2-3 ani) şi până la vârste înaintate. Există mai multe tipuri de zgardă: a) ţesută la război împrumutând din motivele cămăşii sau ale poalei; b) anodată (înnodată) este cel mai vechi tip având aspectul unei plase împletite; c) cu fodră sau cu colţişori din mărgele.

Maramureş: zgărdanul apare sub o formă inedită (zgarda scumpă) , adică a unor şiruri de 20-30 de mărgele de coral, purtate în zilele festive.

Lăpuş: pentru această zonă nu se poate vorbi de un anumit specific, împrumutând elemente din celelalte zone.

Costum din Lăpuş

Surse: Bănăţeanu, Tancred, “Portul popular din regiunea Maramureş”, Casa Creaţiei Populare, Baia Mare, 1965

www.romanianmuseum.com

Articol de Daria Sinziana Neagu

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×