Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Portul popular ardelenesc

Judeţul Sibiu

Continuăm periplul prin universul portului tadiţional românesc poposind, de această dată, într-o zonă deosebit de bogată şi complexă din punct de vedere etnografic. Transilvania este, potrivit opiniei unor autori (Hedviga-Maria Formagiu), spaţiul în care se conturează o varietate tipologică a costumelor populare. De-a lungul timpului, acestea au cunoscut o continuă dezvoltare, perioadele istorice determinând un registru morfologic şi artistic propriu fiecărei zone, fără însă a afecta unitatea trunchiului  comun. Studiile entografice au pus în evidenţă o fragmentare a hărţii costumului popular în Transilvania, în funcţie de entităţile antropogeografice, dintre care amintim zonele: Sibiu, Maramureş, Oaş, Lăpuş. În cele ce urmează vom zăbovi asupra zonei Sibiului, care este la rândul ei subdivizată astfel: Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea Hârtibaciului, zona Ocna-Miercurea(I. Moise & H. Klusch).

Mărginimea corespunde zonei subcarpatice dintre Olt şi Sebeş, având drept limită nordică linia ferată Tălmaciu-Vântu de Jos; ea este considerată una din cele mai reprezentative zone folclorice pentru portul românesc sibian. Practicarea intensă a păstoritului(transhumanţa) permite stabilirea unor legături strânse cu celelalte zone ale ţării şi, totodată, influenţarea a portului din celelalte regiuni. Ţara Oltului este situată între Munţii Făgăraş şi Valea Oltului, fiind recunoscută pentru localităţile în care cojocăritul şi brodarea pieptarelor erau intens practicate: Avrig, Sebeşul de Jos, Turnu Roşu. Valea Hârtibaciului este amplasată la intersecţia Văii Târnavelor cu Ţara Oltului, datele etnografice din această zonă păstrând un caracter arhaic datorită izolării satelor. Zona Târnavelor (Dumbrăveni, Mediaş, Copşa Mică) este mai degrabă o zonă de tranzit între regiuni cu etnografie proprie. În nord-vestul judeţului este Zona Ocna-Miercurea, în care datele etnografice, dincolo de diferite împrumuturi, atestă şi existenţa unor elemente specifice.

În rândurile următoare vom completa tabloul, marcând elementele definitorii, atât pentru portul femeiesc, cât şi pentru cel bărbătesc, în funcţie de fiecare piesă vestimentară.

ACOPERITOARE DE CAP ŞI PODOABE

Costumul femeiesc

Mărginime: piesa care acoperă capul poartă denumiri precum: cârpă(specifică portului de Sălişte, se poartă în zilele de lucru, de culoare neagră), pahiol (confecţionat din borangic, având un aspect asemănător maramei, de dimensiuni reduse şi care are un sistem complicat de prindere), velitura. Aceasta din urmă este considerată de autori drept ,,cea mai complicată broboadă de cap din câte se cunosc în spaţiul românesc” (p.12), având două componente: vâlitura, care formează coiful şi ciurelul, un voal subţire care se aşează peste aceasta şi o fixează totodată pe cap. Complexitatea acestei velituri este  confirmată de existenţa mai multor tipuri: a) de Poiana, considerată un ,,tip primar al veliturii”, cu o circumferinţă de aproximativ 65 de cm, aproape rotundă; b) de Jina, se remarcă printr-un element accesoriu , şi anume cartonul care susţine vâlitura; c) de Rod, în care creţurile vâliturii nu mai sunt dispuse transversal, ci antero-posterior.

Ţara Oltului: acoperământul capului îşi păstrează denumirea de velitură(în trecut era cunoscută şi sub denumirile de vălitoare, păioară, sâliuţă, rară), fiind un semn distinctiv al femeii măritate şi confecţionată din pânză ,,de prăvălie”. În zilele de sărbătoare, fetele aveau părul descoperit, prinzând în păr peşchine (cununi de flori artificiale), iar la urechi păune.

Zona Hârtibaci: suportul de carton este înfăşurat de o pânză roşie peste care se fixează o salbă care imită monedele şi medaliile, iar deasupra cercului sunt aşezate flori artificiale roşii.

Zona Târnavelor: se remarcă existenţa brobodelnicului, un ştergar care se răsuceşte pe un suport de carton de aproximativ 6-7 cm înălţime (veaca), dând forma unei pălării, iar la unul din capete rămâne liber pe spate (ambele capete prezintă alesături).

Zona Ocna-Miercurea: se întâlnesc învălitoarele, care au un aspect asemănător celor din Mărginime, se înfăşoară în jurul capului ca un turban, iar capătul prezintă pe margini motive geometrice.

Costumul bărbătesc

Pălăria şi căciula sunt cele două elemente invariabile în portul popular bărbătesc în această zonă, ele întâlnindu-se pe întreaga suprafaţă, variind ca formă, mărime, alcătuire.

Mărginime: pălăria este de culoare neagră, are boruri mici şi este purtată în anotimpurile mai puţin răcoroase şi în zilele de sărbătoare. Ca însemne ale fecioriei, sunt menţionate florile, mărgelele şi peana, dispuse în partea dreaptă. Iarna este folosită o căciulă cu fundul rotund, al cărui diametru poate depăşi pe cel al deschizăturii.

Ţara Oltului: pălaria îşi păstrează culoarea, fiind confecţionată din fetru sau barşon, iar în cazul feciorilor aceasta prezintă un ciucure din lână colorată şi vrâşte (flori artificiale).

Zona Hârtibacilui:  pălăria este confecţionată din pâslă neagră, iar cea a junilor este împodobită cu flori şi mărgele.

Zona Târnavelor: apare din nou pălăria din pâslă neagră cu boruri de mărime mijlocie, împodobită cu flori şi mărgele, iar în anotimpul rece se poartă o căciulă ţuguiată, din blană de miel.

Zona Ocna-Miercurea: se întâlneşte un tip de pălărie precum cel din Mărginime, având drept element diferenţiator calota înfăşurată cu o panglică cu două dunguliţe.

 IE / CĂMAŞA

Costumul femeiesc

Dincolo de aspectele care individualizează fiecare zonă, cămaşa femeiască se caracterizează în general printr-o sobrietate a ornamentelor (altiţe-motive decorative de-a latul mânecii şi pui-motive decorative de-a lungul mânecii, custe cu arnici negru) şi a cromaticii, prin prezenţa fodorilor şi prin dimensiunile relativ reduse.

Mărginime: sobrietatea cromatică (utilizarea negrului şi, foarte discret, a galbenului, roşului şi albastrului) a râurilor de pe piept şi mâneci, a motivelor reprezentând frunze şi flori artificiale şi a fodorilor de la mâneci, mărginiţi de dantela neagră, conferă o eleganţă remarcabilă care înscriu această piesă vestimentară în rândurile celor ,,mai izbutite piese de port popular” (I. Moise & H. Klusch, p.14).

Ţara Oltului: ia cu poale îşi ia denumirea tocmai din sistemul de prindere a celei din urmă, iar ia cu altiţă are mâneca formată din două părţi încheiate peste umăr cu broderie. Iniţial, fodorii erau prezenţi doar în structura morfologică a costumului fetelor, care după căsătorie îmbrăcau iile cu obinzăli (guler brodat).

Zona Hârtibaciului: aici întâlnim cămaşa lungă, de asemenea prinsă de poale, din cânepă şi in, cu fodori, altiţe şi pui şi cu o cromatică largă şi ornamente bogate (negru, roşu, galben şi albastru, mov, verde pentru detalii).

Zona Târnavelor: poalele nu mai sunt legate de cămaşă, având ,,năditura de jur împrejur”, cu ornamentaţie redusă (pe umeri, pe gulerul îngust, pe mâneci şi piept), sobră sub forma motivelor geometrice.

Zona Ocna-Miercurea: ia este confecţionată din bumbac, iar ca element definitoriu pe suprafaţa acesteia apar dungi roşii. Mânecile pornesc din guler, terminându-se cu ,,fodori împodoghiţi cu cipcă” (p. 22), iar ,,gura” iei este poziţionată lateral. Ornamentele sobre sunt dispuse pe guler şi mâneci.

Costumul bărbătesc

Cămaşa bărbătească este confecţionată din pânză albă şi decorată discret cu motive ce utilizează un registru cromatic redus, fapt care îi conferă de asemenea eleganţă şi sobrietate.

Mărginime: apare cămaşa făcută din giolgiu (pânză industrială), cu barbi(clinii de sub gura cămăşii, atât în faţă cât şi în spate, specifici acestei zone), guler îngust care se leagă cu băieri şi mâneci largi. Ornamentele sunt dispuse în jurul barbilor şi a gurii cămăşii.

Ţara Oltului: elementul de specificitate este dat de mâneca dreaptă, largă, croită dintr-o singură foaie. Gulerul este lucrat separat şi aplicat apoi. Predomină negrul şi rosul, cu ajutorul cărora sunt decorate gura şi mânecile cămăşii.

Zona Hârtibaciului: cămaşa preia elemente ale celorlalte zone etnografice, astfel ornamentele valorifică motive geometrice de o cromatică deschisă, care sunt dispuse pe guler şi marginea de jos a cămăşii.

Zona Târnavelor: apare o îngustare a mânecilor care se vor termina cu pumnari dezvoltaţi.

Zona Ocna-Miercurea:  cămaşa ajunge până la nivelul genunchilor, are mâneci largi ale căror margini sunt decorate cu motive geometrice, asemenea gulerului şi pe suprafaţa căreia se observă dunguliţele roşii, care apăreau şi pe cămăşile femeilor.

PIEPTARE ŞI COJOACE

Costumul femeiesc

Pieptarele ardeleneşti sunt recunoscute prin croiul lor şi ornamentaţia sobră.

Mărginime: câmpul ornamental cunoaşte la această piesă o intensificare(împletituri de meşină în nuanţe de roşu deschis, dar şi ,,sirom”-piele subţire colorată, de lânică sau mătase neagră). Se remarcă două tipuri de pieptare: spintecat-specific zonei, deschis în faţă, care are la gură ciucuri de mătase, şi cel infundat, de tip arhaic, încheiat în lateral, de dimensiuni mai mici, dar cu o execuţie a ornamentaţiei ireproşabilă. Cojoacele au clini laterali mari, iar marginile sunt tivite cu blană de vidră sau miel, se leagă la gât cu ciucuri şi sunt foarte apreciate în zilele de sărbătoare.

Ţara Oltului: pieptarul înfundat este decorat cu flori roşii (muguri, trandafiri etc). Pe vreme ploioasă este purtată gluga avrigenească, un fel de pelerină din lână albă, care ajunge până la gelzne, decorată cu alesături geometrice în nunanţe de negru şi maro, cu ciucuri din urzeală pe marginea inferioară. De asemenea, se întâlneşte şi buboul , asemănător unui suman, realizat din lână groasă care se leagă cu băieri coloraţi la gât (acesta fiind şi singurul element decorativ).

Zona Hârtibaciului: găsim ambele variante de pieptare, atât cel înfundat cât şi cel spintecat, precum şi buboul din pănură neagră.

Zona Târnavelor: pieptarele spintecate sunt confecţionate din piele albă de miel şi sunt răscroite la gât, iar cojoacele lungi, cu aplicaţii din blană neagră de miel sau cusături în zonele expuse vederii. În anotimpurile mai puţin friguroase se poartă frijura, un suman din pănură albă, având pe mâneci şi guler aplicaţii din postav negru.

Zona Ocna-Miercurea: apar pieptare cu croi înfundat şi cojoacele din piele de oaie decorate cu flori de cojoc. Specifică acestei zone este ţundra, care coboară sub nivelul genunchilor şi apără împotriva frigului şi a ploii, fiind un articol comun atât portului femeiesc cât şi celui bărbătesc.

CATRINŢE / CIOARECI

Costumul femeiesc

Cămăşile ardeleneşti, fiind mai scurte, conduc la apariţia poalelor, care pot fi sau nu prinse de cămaşă şi peste care se aşează catrinţele.

Mărginime: aceste poale sunt albe, încreţite şi nedecorate, iareste de culoare închisă, având în partea de jos ciucuri scoşi din urzeală, iar marginile împodobite cu dantelă. Brâul tricolor susţine, pe sub şorţ, poalele.

Ţara Oltului:  poalele sunt prinse de ie, de asemenea nedecorate. În partea din faţa şorţul negru este format din două foi, care se prind una de alta cu cheiţa, iar în partea din spate catrinţa roşie este formată dintr-o singură foaie, din care ies ciucuri în partea de jos. Aceasta este un indicator al stării civile, astfel catrinţele fetelor nemăritate sunt foarte bogat ornamentate, pe când în cazul femeilor măritate motivele se simplifică.

Zona Hârtibaciului: şurţul negru este confecţionat din lânişoară şi format din trei foi, specificitatea sa fiind dată de lungimea ciucurilor din partea de jos, iar catrinţa oacheşe este formată dintr-o singură foaie,cu un câmp ornamental care variază în funcţie de vârstă, categorie socială, sezon.

Zona Târnavelor: poalele purtate în zilele de sărbătoare au broderii, dantele în partea de jos, iar şorţul negru este format din două foi, supuse unui sistem special de călcat, numit glătuire. Catrinţa bătrânească din lână prezintă vărgi orizontale având pe margine ciucuri coloraţi . Acestea se prind cu ajutorul baierelor.

Zona Ocna-Miercurea: poalele ajung până la glenze, iar şorţul are două foi cu decoraţii de mătase colorată şi ciucuri.

Costumul bărbătesc

Cioarecii sunt confecţionaţi din pănură albă pentru anotimpurile friguroase şi din pânză în anotimpurile calde şi sunt strânşi pe picior. În Mărginime de-a lungul pantalonului există  un anumit tip de cusătura, numită mieluşei, iar în Ţara Oltului aceştia au clini la spate şi fereşti (crăpături triunghiulare în faţă, specifice acestei zone). În zona Târnavelor cioarecii sunt îndoiţi în partea de jos sub forma unei manşete late de 10-15 cm.

Chimirul, căruia i se mai spune şi curea,  este de asemenea nelipsit din portul cotidian, fiind ornamentat corespunzător şi prevăzut cu mici buzunare în care se depozitau tutun, bani etc.

ÎNCĂLŢĂMINTE

Atât în portul femeiesc, cât şi în cel bărbătesc se remarcă o renunţare la tradţionalele opinci în favoarea ghetelor, bocancilor, pantofilor, papucilor cu tureac, cizmelor (în zona Târnavelor se numesc cizme creţe).

Surse:

1. Moise, Ilie, Horst Klusch, ,,Portul popular din judeţul Sibiu’’, Revista ,,Transilvania’’, Sibiu, 1980

2. www.romanianmuseum.com

Articol scris de Daria Sînziana Neagu

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×