Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Dacă aţi citit deja articolul dedicat zmeurei, atunci „povestea” afinelor, în ceea ce priveşte proprietăţile lor curative şi anumiţi nutrienţi, va fi în într-o bună măsură un déjà vu. La capitolul prevenţie şi tratament, bolile de inimă, diabetul, afecţiunile oftalmologice, cancerul şi infecţiile urinare se află şi în raza de acţiune a afinelor.

De acum încolo, va trebui să puneţi semnul egal între afine  şi antioxidanţi. Cercetări recente au clasat aceste uimitoare fructe în topul listei fructelor cu cel mai mare conţinut de antioxidanţi. Astfel, prin consumul de afine ne putem asigura că luptam împotriva radicalilor liberi, responsabili de efectele generate de îmbătrânire şi de bolile degenerative, inclusiv cancerul.
Flavonoizii, fitonutrienţi în care fructele de pădure abundă, sunt pigmenţi prezenţi în diferite plante şi legume, cu rol de filtru solar împotriva razelor UV şi care la nivelul organismului uman au rol de antioxidanţi. Legătura lor cu vitamina C este una sinergică, ele regăsindu-se împreună în plante şi favorizând absorbţia reciprocă (flavonoizii pe cea a vitaminei C şi invers). Pe lângă faptul că ambele au acţiune antioxidantă, împreună protejează organismul de substanţele cancerigene prezente în alimentaţie şi inhibă dezvoltarea cancerului.  Ele contribuie de asemenea la îmbunătăţirea circulaţiei cardiovasculare.
Dintre aceştia, antocianina prezentă în afine s-a dovedit a avea multe efecte benefice. Ea protejează matricea de colagen, componenta de bază a ţesuturilor din organism, inhibând acţiunea distructivă a radicalilor liberi şi ajută la regenerarea ţesuturilor, inclusiv accelerează vindecarea rănilor.  Are acţiune benefică şi asupra întregului sistem vascular, deoarece protejează şi întăreaşte venele şi capilarele (reface elasticitatea pereţilor). Din acest motiv afinele sunt folosite în cazul hemoragiilor datorate fragilităţii pereţilor vasculari, consumul lor putând reduce şi preveni apariţia acelor vinişoare violacee de pe piele, ce apar mai ales la nivelul picioarelor şi feţei.

Afinele sunt excelente şi pentru sănătatea inimii şi la fel ca şi zmeura previn apariţia bolilor cardiace şi a diabetului şi ii ajută pe cei care deja suferă de aceste afecţiuni. În primul rând, afinele sunt duşmanul grăsimii de pe abdomen, considerată factor de risc pentru bolile mai sus menţionate, iar potrivit unor studii recente efectuate pe cobai, nutrienţii din afine împiedică depunerea colesterolului pe vasele de sânge, formarea cheagurilor de sânge în artere, prevenind şi creşterea tensiunii arteriale. De asemenea, sucul de afine previne si depunerea calciului pe pereţii vaselor sanguine. Deci, cei care suferă de arteroscleroză ar putea beneficia mult de pe urma consumului de afine.

Având rol hipoglicemiant, afinele sunt indicate şi în caz de diabet. Glucochinina din afine este considerată o substanţă capabilă de a reduce glicemia şi astfel şi dependenţa de insulină. Extractul din frunze de afin are însă un efect mult mai puternic. Ficatul, la rândul său, se bucură de rolul tonifiant al afinelor, căci ele ajută la regenerarea celulelor hepatice.
Pentru a avea ochi de vultur, tot afinele vă ajută, căci ele cresc acuitatea vizuala şi înlătură oboseala oculară. Mai mult, îmbunătăţesc vederea nocturnă şi regenerează purpura retiniană. Despre această proprietate vorbesc şi anecdotele, neconfirmate ce-i drept, în care se spune că piloţii (în sursele electronice accesibile pe internet se vorbeşte deopotrivă de americani, britanici şi francezi) din cel de-al Doilea Război Mondial consumau o cantitate mare de afine înaintea misiunilor de noapte.

Prin îmbunătăţirea circulaţiei sângelui la nivelul ochilor şi sistemului nervos, graţie acţiunii combinate a antocianinei şi vitaminelor C şi A, afinele contribuie şi la tratarea unor boli de ochi precum retinita pigmentoasă, glaucomul, miopia şi degenerescenţa maculară. Din nou, antioxidanţii din afine apără ţesuturile retinei împotriva radicalilor liberi.

Afinele sunt bune de consumat şi înainte de un examen, deoarece irigând creierul şi având efecte benefice asupra vederii, o minte clară şi nişte ochi odihniţi vor fi întotdeauna un atu important.
În medicina populară, afinele sunt folosite pentru tratarea diareei, a indigestiilor şi durerilor  de stomac. Taninurile, acizii organici şi substanţele antibacterine din afine ajută în tratarea enterocolitelor, dizenteriei şi combat viermii intestinali. Afinele acţionează şi ca un antibiotic în infecţiile urinare, fiind capabile să distrugă cobacilii, principalele bacterii răspunzătoare de  aceste infecţii.

Afinele mai sunt recomandate şi în caz de gută (scade valorile ureei din sânge), de reumatism,  tuberculoză şi afecţiuni dermatologice.
Nici în domeniul cosmetic afinele nu trec neremarcate, ele fiind ingrediente recunoscute  în tratamentele de înfrumuseţare şi îngrijire corporală. Lista este lungă şi cuprinzătoare:  de la tratarea ridurilor, a cicatricilor, vergiturilor, a mătreţii şi până la combaterea celulitei şi îngrijirea unghiilor. Nu este nevoie neapărat de creme cu extract din aceste fructe, uleiul şi ceaiul de afine vă pot ajuta la fel de bine, iar pe internet veţi găsi cu siguranţă destule idei şi reţete.

Interesant de ştiut
Afinele conţin mirtilină, un pigment denumit şi „insulină vegetală”, căci stimulează funcţia pancreatică şi reduce concentraţia de zahăr din sânge.
Despre calitatea afinelor de a acţiona ca un antibiotic, experimentele efectuate au relevat faptul că sucul de afine e capabil să neutralizeze culturi de stafilococi, de bacili şi Escherichia coli în aproximativ 24 de ore.
Pe scurt…
Afinele conţin: vitamina A, C, PP, B1, B2, B3, E, mirtilină, tanin, flavonozide, acizi organici, principii bacteriostatice, săruri de calciu, potasiu, sodiu, fosfor, fier, magneziu, mangan, antociani, uleiuri volatile, fibre şi au: acţiune astringentă, acţiune bactericidă şi bacteriostatică, acţiune tonică (la nivelul ficatului), efect antioxidant, efect benefic asupra vederii, efect hipoglicemiant, rol protector al pereţilor vasculari.

Previn sau ajută în: afecţiunile dermatologice, afecţiuni coronariene, afte bucale, Alzheimer, angină pectorală, arsuri, arterită, ateroscleroză, cancer, colibaciloze (bacilul Eberth, bacilul Gaertner, Escherichia coli), degenerescenţă senilă maculară, diabet zaharat, diaree, diareea copiilor mici, dizenterie, eczeme, enterocolită (colită de fermentaţie sau de putrefacţie), faringite, febră tifoidă, fragilitate vasculară, glaucomul, gută, hemoragii prin fragilitate capilară, hepatite, infecţii urinare (cistită), insuficienţă circulatorie cerebrală, miopie, obezitate, parazitoze intestinale, Psoriazis, retinită pigmentoasă, reumatism, sechele de infarct, sechele flebită, stimularea apetitului, stomatite, tromboflebite, tulburările circulatorii periferice, ulceraţii cronice sângerânde, uremie, uretrite, varice.

„Proprietăţile fructelor şi legumelor”, au fost redactate pe baza cercetării diferitelor documente sau articole de specialitate de pe internet şi se vor a avea un caracter informativ general. Dacă suferiţi de anumite afecţiuni sau doriţi să faceţi cure cu aceste alimente în scop terapeutic, cel mai bine este să consultaţi un specialist (medic, nutriţionist, sau specialişti în plante medicinale, remedii homeopate, etc).

Articol realizat de Alexandra Şandru


Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Un răspuns pentru “Secretele fructelor de pădure – afinele”

  1. Ela spune:

    Pentru a va convinge de efectele miraculoase ale acestor fructe de padure, va invitam la Marisel, sat de munte, deasupra lumii, in Muntii Apuseni, la numai 50 de km de Cluj-Napoca.
    Aici am invatat sa traim sanatos, in deplina libertate si armonie cu tot ceea ce natura inca ne ofera cu atata generozitate.
    Va asteptam deci la Marisel, la noi, la Cabana Motilor!

Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×