Rating total: /5
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×

Templul Ursitelor este o mânăstire rupestră situată la Şinca Veche, la 45 de kilometri de Braşov şi 22 de Făgăraş. Mânăstirea este săpată în piatră (stâncă), se presupune că are o vechime de 7000 de ani şi că aparţine aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor (teorii nedovedite ştiinţific –Şinca Veche apare in acte începând cu secolul al XII-lea si este cunoscuta graţie istoricului şi filologului român Gheorghe Şincai, a cărui familie îşi avea rădăcinile în această zonă). Mânăstirea rupestră nu a putut fi datată cu precizie, iar versiunea cea mai des întâlnită acceptă ca an al apariţiei 1742, moment când bisericile ortodoxe sunt interzise şi se consideră că grota a fost folosită drept loc de refugiu pentru călugării ortodocşi din Ardeal ce erau obligaţi să treacă la catolicism. Dat fiind faptul că Şinca a fost o localitate la graniţa istorică dintre Ţara Românească (apoi România) şi Imperiul Habsburgic, aceasta a avut o istorie năpăstuită, influenţată de comunităţile care s-au perindat in timp pe aici.

biserica_sinca_veche img-81571

În interior se află câteva încăperi de cult decorate cu altare cu sculpturi ciudate. Din cele 9 încăperi săpate şi unite prin galerii, au mai rămas doar câteva, restul fiind surpate datorită activităţii căutătorilor de comori.

Legenda spune că prin turnul din interior, ce seamănă cu o turlă fără acoperiş şi are o înălţime de 10 metri, ar coborî energiile pozitive şi că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râşnovului. Inscripţiile, deşi nu au fost niciodată datate, ridică semne de întrebare în legătură cu originile locaşului, un perete al mânăstirii fiind decorat cu Steaua lui David având desenat în interior simbolul Yin-Yang.

picture-037 mmfhy2u0zjc3zdrkzdzkowm3mgzmntc3zmi1n2y1odfoto_267141

sinca-vechce-dsc_0157

(Imagini via Sfinx777 şi Atlass.ro)

Pasionaţii de fenomene paranormale spun că aici ar fi un nod energetic,care explică anumite fenomene bizare, precum apariţia pe peliculă fotografică sau pe banda camerelor de filmat a unor sfere de lumină în faţa peşterii. Se vorbeşte despre un cristal strălucitor, care apare deseori şi că cine doarme măcar câteva minute în templu sau în apropierea lui capătă forţe noi şi devine mai puternic.

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 0 0 Flares ×