Capitala îţi oferă o colecţie impresionantă de edificii vechi şi noi, care îl pot transforma în turist şi pe bucureşteanul născut şi crescut în acest oraş. Gândiţi-vă de câte ori nu am trecut grăbiţi pe lângă complexul de la Curtea Veche, amânând de fiecare dată să stăm să îl admirăm , să contemplăm pe îndelete rămăşiţele palatului domnesc? Câţi dintre noi se opresc să privească pur şi simplu clădirile din zona veche, sau se întreabă care este secretul lor , ce poveste fascinantă ascund de ani şi ani? Vă propun deci să facem o scurtă incursiune în timp, în Bucureştiul de altădată.

Bucurestiul a devenit prima dată capitala ţării în momentul în care Vlad Ţepeş a decis printr-un hrisov domnesc să mute scaunul de la Târgovişte la “Vestita cetate a Dâmboviţei”. Dar ca să se poată numi capitală nu e suficient numai un hrisov, e nevoie de mult mai mult.O capitală trebuie să devină practic un pretext de unitate sufletească şi un punct de acord între cetăţi , având o intersecţie comercială, o viaţă economică organizată , însă înaninte de toate trebuie să fie un simbol de autoritate al statului. O capitală trebuie sa fie un centru de interes atât pentru oamenii înstăriţi cât şi pentru cei nevoiaşi care sunt dornici să se dezvolte, să-şi întemeieze prăvălii şi locuinţe pe care să le extindă şi să le îmbogăţească.

Aşa se pare că s-a întâmplat şi cu Bucureştiul, fapt ce l-a îndemnat pe Mircea Ciobanu să construiască palatul voievodal Curtea Veche şi biserica de lîngă ea.

Biserica Curtea Veche

Din “curţile” unde la 3 martie 1558 domnitorul ctitor “pune să taie o seamă de boieri şi vlădici”, în care soţia sa , vestita Doamnă Chiajna , fiica lui Petru Rareş , aruncă pe masa unde se ospătau boierii capul însângerat al lui Dumitraşcu din Bogdăneşti, unde Constantin Vodă Mavrocordat îşi face nunta în 1733, nu au mai rămas astăzi decât ruinele conservate şi transformate în muzeu.

CONSTANTIN_MAVROCORDAT

De ce numai atât? Pentru că încă de la prima intrare a ruşilor în Bucureşti în 1769, bătrâna Curte Domnească nu mai era locuită. Încă din acest timp se auzi în Bucureşti vorbindu-se de “Craii de la Curtea Veche”. Tot acum îşi pierde rolul şi “locul osândei”, locul unde se trăgeau în ţeapa condamnaţii şi se înfigeau în pari capetele celor tăiaţi, adică drumul ce trece de la palat pe lângă Hanul lui Manuc în sus , spre Brăţie.

În schimb , biserica Curţii durează . Socotită cea mai veche din Bucureşti , numită de toţi ” a Curţii noastre domneşti”, cunoscută a fi a Sfântului Anton , după hramul celei alăturate , pârjolite de “focul cel mare” din 1847, biserica impresionează astăzi prin formula originală, şi nu excentrică.

Ulita in Bucuresti 1841

Va continua…

(de Nicoleta Bacanu)