Caşcavalul de Soveja este un produs tradiţional specific judeţului Vrancea, care rămâne în continuare la nivelul producţiei tradiţionale a micilor producători individuali.
Caşcavalul este valorificat drept una dintre atracţiile judeţului Vrancea, fiind produs doar în această zonă, după o reţetă tradiţională cunoscută de oamenii locului. Caşcavalul de Soveja este produs în casă, fără conservanţi sau produşi chimic, ceea ce face ca gustul lui să fie diferit de cel produs în fabrici.
Pentru cei care doresc să achiziţioneze acest produs trebuie să aibă în vedere faptul că acesta se găseşte la micii înteprinzători din judeţul Vrancea sau la târgurile de produse tradiţionale. Caşcavalul arată ca şi cum ar fi sculptat, cei care îl prepară, îl presează în păpuşarele de paltin după care îl lasă să se odihnească în aceste tipare până capătă un gust deosebit şi inconfundabil. Pentru a se dezmorţi din strâmtoarea lemnului, formele de caşcaval se lasă la fum rece de rumeguş şi cetină de brad. Ca să devină “caş sculptat” brânza trebuie sa fie mai slabă, de aceea localnicii folosesc brânza de vacă.
Secretul caşcavalului sculptat de la Soveja este imprimarea acestuia în tipare de caş. Pe rotocoalele de caş se imprimă semne a căror semnificaţie datează din epoca paleocreştină. Cornul de berbec simbolizează fertilitatea, funia împletită sugerează continuitatea, soarele e Dumnezeu, dinţii de lup de pe marginea caşului amintesc de trăinicia frunzelor de brad. Toate aceste simboluri sunt “sculpate” în formă de caş. Papuşarele de caş servesc şi ca elemente decorative, fiind agăţate, uneori, de meşteri la grinda casei. Metoda de preparare este asemănătoare celei de producere a caşului afumat şi a păpuşilor de caş.
Atunci când spunem caşcaval de Soveja ne gândim la tradiţie şi calitate. Tiparniţele sunt rodul artei populare româneşti transmise de la o generaţie la alta din timpuri mioritice.
“În vremuri imemoriale, ciobanii coborau, toamna, de pe munte, în transhumanta şi aduceau fetelor de maritat păpusi din caş”. Era o diversitate de tipare, pentru ca era o concurenţa între flăcăi: care aduce papuşa cea mai frumoasa. Înainte de creştinarea românilor, papuşarele au fost, probabil, obiecte de cult. Ca sa nu le piardă, omul le-a schimbat destinaţia, atribuindu-le valoare pastorală şi creştină: ciobanul începe să se hrănească cu Dumnezeu care ia chipul omului sculptat în case” spunea Toma Avram, ultimul sculptor de păpuşare din Negrileşti, judeţul Vrancea.
