Muzeul ASTRA, cea mai importantă instituţie fondată de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, a fost inaugurat în 19 august 1905. El s-a născut din dorinţa românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate etnoculturală, în conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar şi pe fondul emancipării culturale a tuturor popoarelor din centrul şi sud-estul Europei, având ca model muzeele deja constituite ale saşilor, ungurilor şi secuilor.
Cel mai aşteptat eveniment al zilei de 19 august a fost vernisajul “Expoziţiei etnografice şi istorico-culturale” care a marcat inaugurarea solemnă a Muzeului “Asociaţiunii”. Momentul a fost considerat de contemporani ca “cea mai splendidă sărbătoare culturală ce au ajuns-o până acum românii din ţările Coroanei ungare”. Au fost prezenţi liderii Asociaţiunii, delegaţii despărţămintelor, conducătorii bisericilor din Transilvania, intelectuali, conaţionali germani, reprezentanţi ai românilor din Bucovina, oaspeţi din România, ziarişti de la principalele publicaţii din România şi din Ardeal, dar mai ales ţărani veniţi într-un număr impresionant de mare pentru a participa la serbările de la Sibiu.

În perioada de după unire (1918-1919), muzeul a cunoscut o dezvoltare impetuoasă devenind, după Muzeul Brukenthal, cel mai valoros şi important muzeu al Ardealului.
Un muzeu în aer liber a fost gândit, la Sibiu, încă din anul 1940 (meritul fiind a lui R. Vuia, director al Muzeului Etnografic al Transilvania, în momentul refugierii sale de la Cluj-Napoca, la Sibiu, după Dictatul de la Viena), dar proiectul său efemer devenind o realitate, abia în 1963, din iniţiativa lui Cornel Irimie, cel care avea să fie întâiul său director.
După atribuirea terenului necesar pentru organizarea expoziţiei muzeului (prin decretul Primăriei Sibiu, numărul 693 din 11 octombrie 1960), s-a trecut la realizarea propriu-zisă. Astfel, specialiştii Secţiei de etnografie şi artă populară din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal au întocmit Proiectul tematic şi de organizare a Muzeului în aer liber şi au stabilit etapele ulterioare de dezvoltare ale acestuia. “Intitulat” Planul tematic şi de organizare a secţiei etnografice în aer liber din Dumbrava Sibiului, proiectul a fost pus în discuţie, în decembrie 1961. La şedinţa de lucru au participat, pe lângă specialiştii muzeului sibian (muzeografi, arhitecţi, graficieni, restauratori) şi reprezentanţi ai Academiei Române. Aceştia au dezbătut planul tematic şi profilul viitorului muzeu, care avea să se numească Muzeul Tehnicii Populare şi care cuprindea patru sectoare tematice, fiecare fiind, la rândul lor, împărţite în numeroase grupe tematice ale lemnului, lutului, metalelor, industriei textile, a vânătorii, pescuitului, agriculturii, pomiculturii, prelucrării minereurilor etc.

La 6 mai 1962, Prezidiul Academiei Române a vizat favorabil tematica viitorului muzeu. Acesta urma să reprezinte ocupaţii, meşteşuguri şi “instalaţii tehnice populare” de pe întreg teritoriul ţării, grupate pe diversitatea proceselor tradiţionale, pe genuri şi tipologii.
În luna august a aceluiaşi an, transferul terenului destinat muzeului a fost aprobat şi de Sfatul Popular al Regiunii Braşov. În 8-10 noiembrie, 1963, a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei consultative pentru organizarea Muzeului Tehnicii Populare, cu participarea specialiştilor de la Academia Română, Muzeul Satului şi Muzeul de Artă Populară din Bucureşti, Comisia de Cultură şi Artă, specialişti în sistematizarea oraşului, avizându-se Planul de organizare pe terenul destinat viitorului muzeu.
Începând cu anul 1963, cercetarea ştiinţifică întreprinsă de specialiştii muzeului s-a desfăşurat prin expediţii pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istorică sau tehnică ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului. S-au identificat: joagărul din Gura Râului (Sibiu), moara din Dăbâca (Hunedoara), uleiniţa de la Orăştioara (Hunedoara) şi piua din Rod (Sibiu). Tot în anul 1963 s-au achiziţionat primele nouă monumente: moara plutitoare din Lucăceşti, piua cu teasc de la Orăştioara, joagărul hidraulic de la Gura Râului, piua de la Tălmăcel, moara de mână de la Bumbuieşti, teascul cu berbeci de la Racoviţa, podul plutitor de la Porceşti (Turnul Roşu). În perioada 1963-1964 a fost reconstituit primul monument transferat în muzeu: moara cu aducţie inferioară (Dăbâca) din ţinutul Pădurenilor Hunedoarei, un monument datat 1848, de mare valoare etnografică. În anii următori au mai fost reconstruite: teascului de boştină din Sebeş, moara de la Munteni, joagărul cu roată mică de la Gura Râului, piua cu vâltoare de la Rod, uleiniţa din Grind (în anul 1964), moara cu ciutură de la Arcani, teascul din Racoviţa, casa podarului şi moara plutitoare din Lucăceşti (în anul 1965).
La 17 octombrie 1967 Muzeul Tehnicii Populare a fost inaugurat oficial pentru publicul larg.
Între anii 1980-2000 tematica muzeului a fost extinsă prin integrarea monumentelor de arhitectură populară, acestea egalând, prin numărul exponatelor, monumentele de tehnică populară existente până atunci, muzeu devenind mai complex şi acoperind întreg domeniul civilizaţiei populare tradiţionale.

În 17 februarie 1990 Primăria Municipiului Sibiu a adoptat decizia (aprobată şi de Ministerul Culturii, prin ministrul Andrei Pleşu) înfiinţării Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale din România, ca instituţie de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal. La 2 septembrie, acelaşi an, se primea acordul Ministerului Culturii şi al Asociaţiunii “ASTRA” (preşedinte prof. dr. Dumitru Abrudan), pentru atribuirea muzeului etnografic sibian, a cognomenului “ASTRA”, noua denumire fiind Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “ASTRA”. În felul acesta s-a recunoscut filiaţia directă şi continuitatea patrimonială şi programatică dintre Muzeul asociaţiunii şi Muzeul ASTRA (redivivus), reconstituindu-se astfel continuitatea celei mai vechi instituţii muzeale a românilor din Transilvania.
În anul 2001, a luat fiinţă Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”, prin diversificarea secţiilor, tratând, distinct, specificul culturii populare româneşti, săseşti şi a celei a rromilor, (în fază de proiect), în cadrul Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale Populare “ASTRA”, Muzeului Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus”, Muzeului Culturii şi Civilizaţiei Rromilor (proiect), iar a popoarelor extraeuropene în cadrul  Muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder”.
Un rol important îl au noile sectoare create în premieră la Sibiu, la standarde mondiale: Centrul de Informare şi Documentare în Etnologie “Cornel Irimie”, Departamentul Zonal de Restaurare-Conservare, Studioul ASTRA-Film, Departamentul de Marketing şi Relaţii cu Publicul. Un loc aparte, în semn de omagiu pentru contribuţia deosebită adusă de Cornel Irimie la dezvoltarea muzeografiei sibiene şi româneşti, ca şi la relansarea postbelică a învăţământului universitar cu profil etnografic sibian, a fost organizat şi inaugurat, la 15 august 1993, “Cabinetul Memorial <<Cornel Irimie>>”, prin achiziţionarea obiectelor şi colecţiilor deţinute în camera sa de lucru, de cel ce a fondat cel mai important, original şi valoros muzeu al României postbelice.
Succesele obţinute de Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”, datorate proiectelor şi manifestărilor culturale pe care le-a organizat, consensual cu cele mai originale şi inovatoare direcţii pe plan mondial ale activităţii muzeale de profil, au fost răsplătite, de-a lungul timpului, cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Director general: Valeriu Ion Olaru

Date de contact:
Adresa: Piaţa Mică, nr. 11, Sibiu, cod poştal 550182

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA”
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “ASTRA” este cel mai mare – ca teritoriu, mai bogat – ca patrimoniu şi mai original – ca şi concepţie tematică, muzeu în aer liber din România şi printre cele mai reprezentative instituţii de acest gen din Europa. Într-un spaţiu grandios, de 96 ha, străbătut de 10 km de alei, cu numeroase locuri de popas, sunt prezentate, în cadrul a două expoziţii permanente, distincte, perfect delimitate spaţial şi tematic, lumea satului românesc (“muzeul etnografic în aer liber“) şi reflexul acesteia în conştiinţa artistică contemporană (expoziţia de sculptură modernă în lemn, cu opere realizate de reputaţi artişti români şi străini, inspirate din universul satului tradiţional). Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “ASTRA” prezintă, într-o evoluţie istorică, exprimată prin tipologii riguroase, într-o configurare tematică proiectată documentat şi chiar dintr-o perspectivă sistemică, în 6 sectoare şi 36 de grupe tematice (Procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animale şi vegetale în scop alimentar: vânătoare, pescuit, apicultură, creşterea animalelor, pomicultură, viticultură, prelucrarea seminţelor oleaginoase, agricultură, morărit; Tehnici şi mijloace de transport şi comunicaţii: transporturi, comunicaţii; Procese şi procedee pentru producerea materiilor prime în vederea obţinerii materialelor de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc: prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei, prelucrarea metalelor, prelucrarea argilei; Procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar-gospodăresc: prelucrarea pieilor şi a blănurilor, prelucrarea fibrelor animaliere; Edificii de utilitate public-socială; Expoziţie de sculptură monumentală), 236 unităţi muzeale însumând 340 de construcţii. Astfel sunt expuse 52 gospodării cu 195 construcţii, 21 porţi monumentale şi 17 tipuri diferite de fântâni, 10 case fără anexe gospodăreşti şi 2 ateliere meşteşugăreşti izolate, 37 construcţii specializate şi 88 monumente de industrie populară (21 teascuri de mari dimensiuni, 31 de mori de cereale, 9 pive de postav, 8 vâltori, 5 joagăre, 1 gater, 4 dârste, 8 uleiniţe, 1 povarnă, 1 ciocan hidraulic, 1 şteamp) şi 6 complexe de industrie ţărănească.

Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”

Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA” este, în primul rând, trezorierul valorilor patrimoniale moştenite de la Muzeul “Asociaţiunii” (înfiinţat în anul 1905 şi desfiinţat, prin dictat comunist, în 1950). În registrele inventar figurează 9 002 obiecte înregistrate sub sigla “A”, împărţite pe şase colecţii: 6 523 broderii, 1 025 port-textile, 567 obiecte de cult, 539 lemn, os, fier, 330 ceramică şi 18 păpuşi. Colecţiile s-au îmbogăţit, în ultima jumătate de secol, ajungând astăzi la 46 475 obiecte din care: 21 771 port-textile, 9 868 broderii, 7 150 ceramică, 3 940 obiecte de cult, 3 746 lemn, os, fier.
Prin schimbarea paradigmei muzeale (de la un muzeu etnic la un muzeu multicultural al unei regiuni europene – Transilvania) şi a concepţiei expoziţionale (de la o expunere etnografică, monocoloră, la o expunere etnologică modernă, concepută diacronică şi realizată interdisciplinar) muzeul pavilionar sibian vine să completeze oferta muzeului în aer liber ca muzeu naţional al civilizaţiei populare tradiţionale din România, sugerând formula ideală pentru muzeologia secolului al XXI-lea, angajată în evidenţierea particularismului plurietnic în contextul valorilor comunitar europene.
Prin Programul „Tezaure umani vii” muzeul a inovat şi în ceea ce priveşte introducerea culturii imateriale în tematica expoziţională curentă, ilustrând, atât prin expoziţii, cât şi prin alte manifestări culturale destinate patrimoniului cultural imaterial, un întreit program ideatic ce cuprinde – tradiţiile, influenţele şi experienţele.

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” funcţionează în Casa Hermes, monument de arhitectură în stil neogotic, construit la mijlocul secolului al XIX-lea (1865-1867). În septembrie 1992 a fost vernisată prima expoziţie permanentă Din creaţia artizanală a popoarelor lumii, iar în 18 mai 1993 (când a avut loc deschiderea oficială a muzeului) a fost vernisată cea de-a doua expoziţie permanentă Din cultura şi arta popoarelor lumii. Patrimoniul muzeului include colecţii etnografice „vechi”, alcătuite din piese donate de călători – Franz Binder, Carl F. Jickeli, Andreas Breckner, Arthur von Sachsenheim, Hermann von Hannenheim, Karl Meliska etc. – în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu. După anul 1990, în inventarul muzeului a intrat un număr mare de colecţii cu obiecte de factură preponderent artizanală, prin donaţii, schimburi de colecţii, repartiţii şi achiziţii. O mai amplă reprezentare patrimonială o are continentul african, mai ales Africa centrală şi nord-estică, precum şi orientul îndepărtat. Prin vechime şi număr de piese, colecţia donată în 1862 de Franz Binder, cu obiecte aduse din regiunea cursului superior al Nilului Alb (regiunea Bhar el Ghazal), este una dintre cele mai valoroase colecţii de profil din lume. Un loc important în patrimoniul format după deschiderea muzeului îl ocupă colecţiile de jucării japoneze tradiţionale, păpuşi etnografice indiene, costume ale minorităţilor naţionale din China, artizanat african, indonezian şi ecuadorian. La Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” mai poate fi văzută şi o mumie egipteană cu sarcofag din lemn având peste 2.000 de ani vechime, provenită din săpăturile arheologice de la Gamhud.

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus” a fost înfiinţat la 1 iulie 1997. Cele mai importante piese gestionate în patrimonial muzeal au aparţinut unor colecţionari renumiţi, precum Emil Sigerus, Julius Bielz, Wihelm şi Gisela Richter, Carl Engber şi Erwin Ulbrich. Expoziţia de bază Cahle transilvănene (secolele XV-XIX), adăpostită la subsolul imobilului din Piaţa Huet nr. 12, este o încercare unică şi originală de prezentare a unuia dintre meşteşugurile reprezentative pentru comunitatea săsească – producerea cahlelor. Patrimoniul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus” cuprinde un număr de peste 8.200 obiecte, conservate în trei colecţii de gen. Colecţia ceramică-sticlă cuprinde 4.000 piese, deosebit de valoroase (secolele XVII-XIX), produse în cele mai importante centre săseşti şi maghiare din Transilvania. Se individualizează colecţia de cahle şi cea de ceramică propriu-zisă (căncee, blide, ulcioare, oale de vecinătate şi de breaslă, ceramică decorativă) şi cea de sticlă transilvăneană (pahare, căncee, ulcioare). Colecţia de port textile-broderii cuprinde 3.657 piese dintre care: 957 sunt textile-broderii confecţionate în secolele XVII-XX. Mare parte din colecţie o reprezintă ştergarele de paradă, de sobă şi de culme, feţele de masă, feţele şi căpătâiele de pernă, străjacele, cuverturile de pat, lepedeele, paramentele bisericeşti, păretarele, mostrele de broderii (majoritatea fiind datate), piese unice prin autenticitate, varietate şi valoare artistică. Colecţia de port (2.700 piese) cuprinde costumele populare tradiţionale şi de sărbătoare – şorţuri, fuste, pieptare, vălituri, cojoace, încălţăminte şi accesorii – cordoane metalice, paftale, ace de păr, broşe – ce ilustrează talentul şi harul artistic decorativ al celor care le-au realizat. Colecţia mobilier pictat (357 piese) şi lemn mărunt (186 piese) este reprezentată de armăroaie, lăzi de zestre, mese, scaune, dulapuri, paturi etc., datate în secolele XV–XX, realizate de meşteri tâmplari saşi şi pictate într-o manieră cromatică bogată.