Se vorbeste des despre faptul ca locuitorii acestui tinut sunt mandri de portul si obiceiurile lor. Asa e, dar mai e ceva. Ei isi pretuiesc obiceiurile si se bucura sa-si poarte straiele de sarbatoare, iar toate astea sunt pastrate cu grija. Vecinatatile au fost tipare in care oamenii locului au pus satul ca sa-l gospodareasca mai bine, un soi de administratie proprie impartita pe palcuri de case, iar nevoile comune erau trecute impreuna caci vecinatatea lucra pentru toti. Chiar si la fosnic, cum era numita in unele locuri Intalnirea Vecinatatilor din noaptea de anul nou, mesenii respectau ordinea caselor si se asezau vecin langa vecin de parca ar fi asternut la masa ulita si gospodariile insirate pe ea. Juramantul Suratelor si al Fartatilor e invatat si azi de copiii care, dupa ce stiu vorbele, le rostesc in ziua sorocita. Asa invata ca e bine, ca peste ce ti-a dat Dumnezeu ca neamuri de sange, sa ai sprijin si de la prietenii vechi cu care te-ai prins prima data-n hora, jucan-du-te. Ziua legamantului e aleasa ca sa fie un inceput, dupa intelesuri lumesti, dar sa fie binecuvantata si de cer. E 9 Martie, iar biserica sfinteste ziua cu praznicul celor 40 de Mucenici, iar satenii au credinta ca acum se deschid portile cerului. Tot acum incep Mosii de primavara si e o zi a prefacerilor de care oamenii isi leaga sperante.
Sursa: Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului din Judetul Brasov