Mărţişor
Odată cu sosirea primăverii, ne bucurăm de una dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti, vechi de peste 8000 de ani, cu o încărcătură simbolistică deosebită. Mărţişorul este sărbătorit cu entuziasm de românii de pretutindini (Rep. Moldova, partea de Sud şi Nord a Ucrainei), dar şi de vecinii bulgari, într-o formă preluată.
În peisajul folcloric circulă mai multe legende despre Mărţişor. Cea mai răspândită are la bază lupta dintre Rău şi Bine. Legenda spune că Soarele s-a întruchipat într-un bărbat chipeş şi a coborât pe pământ, la o horă din sat. La scurt timp, un dragon l-a răpit dintre oameni şi l-a închis într-o temniţă. Brusc totul a luat o formă sumbră, păsările au încetat să mai cânte, izvoarele să curgă, iar copiii să râdă. Dar iată că un voinic a găsit curajul să-l înfrunte pe dragon. În decursul a trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna, tânărul ajunge la castelul dragonlui unde începe o luptă aprigă cu acesta. După zile întregi de înflacărare, tânărul, rănit şi slăbit de puteri, reuşeşte să doboare dragonul şi să elibereze Soarele. Natura a prins viaţă iar zâmbetele străluceau pe chipul oamenilor. Viteazul însă nu a ajuns să vadă primavara. Sângele său cald topea zăpada, iar ghioceii răsăreau ca semn al venirii primăverii. Când ultimul strop de sânge s-a scurs pe zăpada imaculată, tânărul a murit fericit că a reuşit să redea lumii Soarele.
Mărţişor tradiţional
Din acel moment, tinerii obişnuiesc să împletească doi ciucuraşi: unul alb şi altul roşu, numiţi „mărţişor”, pe care îi dăruiesc persoanelor dragi, mamelor, iubitelor, prietenilor. Roşu reprezintă dragostea faţă de frumos, victoria, iubirea, amintind de sângele tânărului brav care a salvat Soarele. Culoarea albă simbolizează sănătatea şi puritatea, oglindite în gingăşia ghiocelului – floarea care aduce primăvara. Semnificaţia literară a mărţişorului este la fel de sugestivă, un fel de „martie mic” pe care îl purtăm la piept în speranţa unui nou început, unui an îmbelşugat.
Să nu uităm să dăruim mărţişoare, să purtăm mărţişoare şi să ne bucurăm din plin de această tradiţie a noastră, a tuturor românilor, moştenită încă din preistorie.
Autor: Tina Solonaru
V-ar plăcea să aflaţi şi despre:
Legenda lui Vâlcan
La sud de Valea Lapuşnicului, pe unde altădată se scurgea cel mai lung gheţar din Carpaţii româneşti (13 km lungime, 300 m grosime), se afla aşa-numitul Retezat Mic, alcătuit preponderent din calcare. Aici se Citeste mai mult ...
Legenda Bucureştiului
Chiar dacă astăzi poartă emblemă de metropolă, extrem de aglomerată şi cosmopolită, Bucureştiul are în spate o legendă cu vădite rădăcini rurale. Ca şi majoritatea aşezărilor româneşti, capitala a fost întemeiată de ciobani, astfel confirmându-se Citeste mai mult ...
Legenda Mânăstirii Putna
Cică trăia într-o chilie sărăcăcioasă un călugăr: Daniil Sihastru . Îi zicea lumea sihastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciţi prin pustietatea aceasta. El nu Citeste mai mult ...
Legenda Oltului şi a Mureşului
A fost odată în vremuri îndepărtate, când se năşteau poveştile, în vârf de munte o falnică cetate cu două turnuri. Aici trăiau de multă vreme împăratul şi a lui nevastă ce aveau doi fii gemeni Citeste mai mult ...
Legenda satului Bucura (Mehedinţi)
Numele de Bucura i s-a dat acestei comune, se povesteşte din bătrîni că l-ar fi luat de la o fată numită Bucura,în împrejurările următoare. Trecînd prin acest loc un convoi de robi, Citeste mai mult ...
Legende cu Dochia
Pe teritoriul Daciei a existat un cult al “babelor”, ce se transpunea în venerarea unor monumente megalitice naturale de pietre antropomorfe. Astfel există Babele din Bucegi, Babele din Ceahlău, iar numărătoarea se opreşte la 20 conform spuselor cercetătorului Nicolae Densuşianu. Principiul Citeste mai mult ...
