Localitatea Ponoarele se află în judeţul Mehedinţi, la doar 4 km de Baia de Aramă. La nivelul comunei există o serie de obiective care pot trezi atât interesul specialiştilor cât şi al turiştilor obişnuiţi, aflaţi în căutarea frumosului. Aceste puncte aproape că se concentrează în centrul comunei, cu excepţia Pădurii de liliac şi a Cheilor Băluţei. Ele ar putea fi clasificate astfel:

1. Pădurea de liliac;
2. Cheile Băluţei;
3. Câmpurile de lapiezuri;
4. Peştera Ponoarele;
5. Zătonul Mare şi Zătonul Mic;
6. Podul lui Dumnezeu;
7. Peştera Bulba;
8. Biserica de Lemn “Sf. Mucenic Pantelimon si Sf. Ierarh Nicolae”;

PĂDUREA DE LILIAC

În Legea privind ariile protejate, publicată în M.O. nr. 152 din 12 aprilie 2000, la poziţia 2600 este menţionată, Pădurea de liliac Ponoarele, cu o suprafaţă de 20 de ha. Aceasta reprezintă o rezervaţie botanică şi are caracterul de unicat atât prin speciile floristice cât şi prin fauna specifică.
Pentru a ajunge la pădure pe jos se poate pleca din centrul comunei, de la şcoală, pe Valea Morilor urmând firul apei şi urcând apoi pe Dosul Mare până în Valea Prislopului, pe o potecă marcată turistic. În acest traseu poate fi admirată moara Crăcucenilor şi bisericuţa de sub Stei. Deplasarea se poate face şi cu autoturismul, plecând tot din centrul comunei, pe lângă căminul cultural, traversând cătunul Tihoi şi mergând apoi în direcţia Delureni.

Influenţa climei submediteraneene a favorizat aici dezvoltarea unei flore specifice: liliacul, frăsinica, vişinul turcesc, mojdreanul, păducelul, cărpiniţa şi mult admirata lalea neagră. Şi fauna reprezintă câteva specii rare, ocrotite de lege: vipera cu corn, scorpionul şi broasca ţestoasă.
Pădurea poate fi admirată în deplinătatea frumuseţii sale, mai ales la începutul lunii mai, când devine un adevărat covor de flori de liliac şi frăsinică,  un parfum îmbietor.
Acum are loc sărbătoarea liliacului, o manifestare folclorică de interes naţional, la care, în amfiteatrul natural al văii Prislopului, se întrec formaţii şi solişti de renume. Această manifestare atrage un mare număr de turişti din întreaga ţară.

CHEILE BĂLUŢEI

Aceste chei sunt încă foarte puţin cunoscute. La ele se poate ajunge abătându-te din drumul care urcă la Pădurea de liliac vreo 3 km şi traversând satul Băluţa. Chiar la ieşirea din sat se află şcoala şi bisericuţa ridicată pe o stâncă la poalele Cornetului. Pe acolo urcă anevoie potecuţa la cele câteva case din Cornet, iar pe firul văii drumul coboară spre Delureni. Valea începe să se închidă, străjuită de cele două cornete: Cornetul Băluţei şi al Buseştilor.

Cum cobori, pe partea stângă a drumului se deschide gura peşterii din care se prelinge firul subţire al unui izvor care seacă în perioada verii, când peisajul devine aproape pustiu, adevărat deşert. De o parte şi de alta a văii sunt grămezi de pietre dislocate sub forma unor grohotişuri coborâte până la marginea drumului. Vegetaţia aproape a dispărut. Doar ici-colea câte un smoc de iarbă poate constitui o hrană săracă pentru caprele cocoţate pe stânci. Valea se numeşte pe drept cuvânt Valea Seacă şi ţine vreo câteva sute de metri, până la poalele unei stânci numită Piatra Dajului. De aici peisajul se deschide şi parcă învie, pentru că de la poalele pietrei ţâşneşte un izvor captat pentru alimentarea complexului balnear de la Bala, aflat la o distanţă de 9 km pe drumul forestier care traversează satul Delureni.

CÂMPURILE DE LAPIEZURI

Lapiezurile reprezintă forme carstice deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Ele au forma unor caneluri fiind adevărate riduri brăzdate de timp pe suprafeţele calcaroase. Şanţurile depăşesc uneori 4-5 metri lungime şi au o adâncime de până al 30 cm, asemănându-se cu nişte coridoare tăiate în rocă în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici. În cadrul castrului din Ponoare sunt cunoscute trei asemenea vetre de lapiezuri. La intrarea în comună, pe partea dreaptă, se află lapiezurile de la Brăzişori, prezentând forme masive şi rotunjite „căpăţâni de calcar ce seamănă cu nişte căpiţe”.
Lapiezurile de pe Cornetul Mare au forme mai simple şi mai puţin spectaculoase. Cele mai cunoscute şi mai interesante sunt lapiezurile din Dealul Peşterii care formează două câmpuri distincte: Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei, numite astfel după cele două frumuseţi ale antichităţii.
Ele se întind ca două vetre de flori albe, cenuşii şi reci pe suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Câmpul Cleopatrei se află chiar deasupra ieşirii din peşteră şi este cel mai compact şi fascinant dintre toate. La o distanţa de 200 m spre sud se află Câmpul Afroditei, de dimensiuni mai mici şi cu canale mai adânci în care s-au instalat câteva forme de vegetaţie reprezentate printr-o tufă de fag pitic, de formă rotundă. Aceste câmpuri constituie adevărate unicate la nivel european, formate sub altitudinea de 600 m:
„Cunoscut în literatură sub numele de Lapiezul de la Ponoarele, acesta este cel mai impresionant fenomen carstic de acest fel din România”.

PEŞTERA PONOARELE

În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Ea are o lungime de 734 m şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate.    Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran.

Intrarea are forma unei arcade care prezintă similitudine cu Podul având lăţimea de 15 m şi înălţimea de peste 3 m. Coborârea este alunecoasă pentru că apa picură mereu din tavan şi peştera este inundată în momentul în care apele Zătonului cresc. După vreo sută de metri galeria se ramifică spre dreapta către ieşirea dinspre Zăton, dar drumul este barat de prezenţa sorbului prin care se face comunicarea cu etajul subteran. La stânga, după ce urci puţin, intri direct în Galeria Fosilă care prezintă interesante formaţiuni de stalactite şi stalagmite de culoare roşie-gălbuie. Galeria are câteva ramificaţii laterale şi găzduieşte o colonie de lilieci protejaţi prin lege. E bine ca peştera să fie vizitată cu ghid şi echipament adecvat, ieşirea spre Zăton fiind foarte dificilă.

ZĂTONUL MARE ŞI ZĂTONUL MIC

Zătonul Mare şi Zătonul Mic sunt două lacuri de origine carstică, de dimensiuni diferite, aflate de o parte şi de alta a Peşterii de la Pod.

Ca fenomen carstic, lacul, prezintă particularităţi deosebite şi poate atinge dimensiuni impresionante, de aproape 2 Km2 şi o adâncime de 20 m în punctul maxim de la nivelul sorbului. El este mărginit de potcoava Dealului Peşterii, de Cracul Buicanilor, Cornetul Cujniţei, Dealul Băluţei şi Dosul Buseştilor pe care se văd urmele teraselor lăsate de nivelul schimbător al apelor. În anii bogaţi în precipitaţii, lacul nu seacă oferind o privelişte încântătoare. Când se instalează seceta, apele dispar în adâncurile peşterii şi peisajul devine dezolant prin ariditate.
„Lacul fantomă”, cum îl numeşte Cristian Lascu, rămâne ca o rană, mărginit de urmele roşietice ale teraselor.
Toamna, când apele revin, după începerea ploilor, poposesc raţele sălbatice pe oglinda lui liniştită, într-un decor de-a dreptul romantic.

Zătonul Mic se formează la nord-est de Podul lui Dumnezeu, în partea opusă Zătonului Mare, atunci când precipitaţiile sunt abundente, iar debitul pârâului care vine de sub Stei nu mai poate fi preluat de către sorb. Apele acestui lac se unesc uneori cu Valea Turcului inundând întreaga suprafaţă care altfel este folosită pentru agricultură.
Amenajarea Lacului Zăton ar putea spori potenţialul turistic al întregii părţi de sub munte a judeţului nostru.

PODUL LUI DUMNEZEU

Podul lui Dumnezeu sau Podul natural cum i se mai spune se află în centrul localităţii, în apropiere de primărie, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Dr. Tr. Severin, traversând Valea Pragului.     El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 m lungime, 13 m înălţime, 22 m lăţime şi 9 m deschidere.
Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde  se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremuirii.

Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului.
Localnicii au păstrat numeroase legende despre formarea Podului care explică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor:
„Lui  Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgârâind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii.  Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)”.

PEŞTERA BULBA

Cunoscută şi sub numele de Peştera Mare sau Peştera de la Baia, ea se întinde de fapt sub teritoriul comunei Ponoarele, sub dealurile Brăzişori şi Cornet, pe o distanţă de peste 1.560 m lungime. Intrarea prezintă mai multe dificultăţi, fiind o peşteră încă activă prin care curge firul apelor venite din cele două Zătoane. Ea este structurată în trei etaje.

Primul etaj, cel activ, care constituie traseul principal, are o lungime de 950 m. Etajul al doilea numit etajul subfosil, în care apele ajung numai în perioada când lacul este plin, are 1.200 m şi cuprinde galerii de mare frumuseţe, cum este Galeria cu Anastomoze. Diferenţa de nivel dintre cele trei etaje este de 20-25m, iar accesul în galeriile superioare se face printr-un loc numit Balconul. Galeria Fosilă are o lungime de 1.250 m fiind cea mai interesantă din întreaga peşteră. Aici se află Galeria Vălurilor de Cristal, o lume cu adevărat mirifică aşa cum o descriu specialiştii:
„De tavane atârnă, de o parte şi de alta, lame de înălţime variabilă, unele monocrome gălbui, roşcate sau alburii, altele învârstate, cu dungi, cu benzi, unele mai late, altele mai înguste ce merg paralele cu tavanul şi cu marginea inferioară a Vălului ca splendide fote maramureşene în care domină nuanţele de roşu, galben şi brun. Aceste ciudate dungi nu evidenţiază decât momente de încărcare a soluţiei ce s-a prelins cu diverşi oxizi de fier. De fapt benzile acestea marchează, izocrone, înălţimea pe care o avea un văl la un moment dat, acela al depunerii benzii. Această magnifică dungare este mai bine evidenţiată de o lumină a vălului din partea opusă, întrucât, uimitor dar adevărat, piatra se dovedeşte translucidă”.
Însumând peste 4860 m de galerii, peştera se caracterizează prin armonie având o personalitate distinctă în carstul românesc. Ea poate fi vizitată numai când apele Bulbei seacă şi permit intrarea şi depăşirea celor două sifoane.

BISERICA DE LEMN “Sf. Mucenic Pantelimon si Sf. Ierarh Nicolae”

Steiul Ponorii este o coastă abruptă şi golaşă care străjuieşte satul în partea de sud arătând că aici s-a produs o ruptură şi terenul s-a prăbuşit deasupra unor nevăzute galerii. La poalele Steiului se află Peştera Şoimului unde se spune că oamenii coborau pe vremuri pentru a prinde această pasăre folosită la vânătoarea cu şoimi.

Tot aici se află şi Peştera lui Ilie Hoţu, de care sunt legate legende cu haiduci şi comori. La baza Steiului a fost pe vremuri centrul comunei după cum arată în schiţa sa monografică Sofronie Delurinţu. Singura dovadă este bisericuţa din lemn de stejar în faţa căreia se mai văd şi acum câteva pietre acoperite de pământ care marcau crucile din cimitirul de altădată.
Biserica are aspectul unei căsuţe de lemn cu pridvor susţinut de patru stâlpi care s-au aplecat parcă sub povara vremii.
Pe stâlpul din partea dreaptă de la intrarea în biserică este săpată în lemn o dată care poate fi cea a ridicării bisericii după cum susţin cercetătorii.
Icoana Sf. Ioan Botezătorul şi cele două motive: soarele şi luna de pe catapeteasmă întăresc ideea vechimii construcţiei despre care legenda spune că ar fi fost ridicată de călugărul Nicodim, pe care oamenii l-au alungat de aici şi astfel a ajuns la Tismana.

Informaţii puse la dispoziţie de site-ul oficial al Primăriei Ponoarele

Galerie foto: