Nunta taraneasca de la Rupea e un basm, cu nuntasi impartiti in oastea mirelui si oastea miresei si cu personaje ce vorbesc doar in rime. Inceputul e domol, pentru ca ostile nu se-ntalnesc. Mirele, voinicii si crainicul sau, vin spre casa miresei pe cai, iar restul oastei si muzicantii fac parte din pedestrime. Mireasa e imbracata de neveste pricepute pentru ca nimic din costumul de mireasa nu se imbraca usor, nici pieptanatura-mpletita cu panglici nu-i lesne de facut, iar bortele cu pauni, ce se prind in parul miresei, cer mare mestesug. Cand mirele ajunge la casa miresei, crainicul incepe o cuvantare in versuri care dureaza zeci de minute, dar e extrem de spectaculoasa. Prima data precizeaza ca mirele e imparat, il lauda si spune pe-ndelete cum, fiind la vanatoare, a zarit o floricea pe care vrea sa o ia. De abia dupa asta e ceruta fata, apare o falsa mireasa, iar la sfarsit apare mireasa adevarata. Ea stropeste alaiul cu apa c-un manunchi de busuioc ca semn de buna primire si multumire. Apoi varsa restul apei la picioarele mirelui aratand ca stie rostul femeii si va fi spornica, asa cum apa aduce belsug. Soacra mica intareste legamantul perechii, punand in mana mirelui pintenul cu trei brate care-nchide-n el toata viata, la capete stau nasterea si moartea, iar la mijloc, casatoria. Cand se-ncarca-n carute zestrea miresei, incepe galceava muierilor, versificata si strigata. Unele o lauda ca-i harnica, iar celelalte spun ca zestrea e imprumutata. Iar cearta se repeta la descarcarea zestrei in curtea mirelui. De abia la sala de bal a satului galcevile se sting si toata lumea petrece. Ca-n povesti.
Sursa: Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului din Judetul Brasov