C.E.C. Bucuresti

Ai douăzeci de ani! Străluceşti! Esti precum o imensă sculptură brodată în piatră…Mâinile, de un nobil alb, îti sunt îmbrăcate în mânuşi din dantelă fină. Pe deasupra, porţi o pelerină grea ce îti atârnă ca o blană de regină. Asfaltul îngenunchează sub pantofii tăi, iar parfumul pe care îl laşi este adulmecat de toţi trecătorii.

Trăieşti într-un timp şi spaţiu care se numeşte “Micul Paris”. Asta pentru că ai preluat toate influenţele franţuzeşti, iar, împreună cu celelalte copine ale tale, vă pudraţi  si vă accesorizaţi conform marilor tendinţe. Cei care locuiesc cu voi nu au cum să nu vă admire bunul gust şi rafinamentul.

Au trecut patruzeci de ani aproape. Ai peste 60 de ani. Ai prins şi comunismul, şi revoluţia şi anii 90′, când sperai în puterea schimbării. Nepoţi nu mai ai, unii au murit sub buldozerele comunismului, alţii s-au transformat în multionaţionalişti. Ţie ţi-a fost dat doar să mori de foame şi de frig. Ai riduri, hainele ţi s-au decolorat, în plus mai vin şi toti beţivii şi te lovesc cu sticlele goale de bere. În timp ce unii scuipă pe tine, ceilalţi cu bani se gândesc cum să scape mai repede de tine. Asta pentru că ai devenit o povară în calea succesului lor. N-au cum sa te ducă la azil, pentru că asta ar însemna prea mulţi bani, aşa că pur si simplu te calcă în picioare până ce nu mai ai suflu.

Am trecut astâzi să te văd. Pe colţ la Ştirbei Vodă. Nu mai erai acolo, ca de obicei. Când să mă uit mai atent să văd unde ai dispărut, am văzut doar praf şi pulbere şi atunci mi-am dat seama. Te-au omorât. Ca pe vremea comunistă, într-o Sâmbătă dimineţă, ca să nu vadă nimeni. Ţi-am zărit doar cioburile pline de sânge. Ai avut ghinionul să nu poţi merge sau să poţi articula, fiind o “simplă casă veche”.

În memoria ta aş vrea să-ţi menţionez câţiva prieteni din acest Bucureşti denumit odata “Micul Paris”. Ce ciudat, tocmai din pricina acestor “simple case vechi”.

• C.E.C-ul, prietenul tău cel mai vechi. Implineste peste 110 ani.
• Observatorul Astronomic. Deşi locuieşte în centru, pe ‘Lascar Catargiu 21’, spunându-se despre el că este o ‘fereastră deschisă spre cer’, prea putini au deschis fereastra.
• Casa Macca. Locuieşte pe strada Henri Coandă nr 11. I se mai spune “Institutul de Arheologie Vasile Pârvan” pentru că adaposteşte piese romane, greceşti şi medieval, vechi de când lumea.
• Palatul Şuţu, despre care puţini ştiu că este Muzeul Municipiului Bucureşti din 1959.
• Muzeul George Enescu sau Palatul Cantacuzino. Cladire construită în stilul baroc francez al epocii Ludovic XVI pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino. Se numără printre norocoşii declaraţi “monument de arhitectură”, având în interior coloane de marmură roz şi picturi murale de N.Vermont.
• Casa ‘Sfinţii Voievozi nr 56 ‘. O anonimă, după care puţini întorc capul. Deşi poartă haine vechi şi ponosite, înca se poate observa frumuseţea de odinioară.
• Casa Vernescu. Calea Victoriei 133. A avut norocul de a fi transformată în restaurant. O puteţi recunoaşte după îmbracamintea eclectică, îmbogatită pe interior de pictorul George Demetrescu Mirea. Născută în anul 1820, s-a spus despre ea că ar fi fost cea mai cochetă şi arătoasă casă din Bucureţtii secolului XIX.
• Casa Minovici. Cel mai bătrân muzeu de artă populară, cara încă mai traieste, la cei 101 ani ai. Colectia pe care o adăposteşte, “de peste 4.000 de piese, multe dintre ele unicat, este in pericol din cauza conditiilor improprii de conservare. Multe dintre exponate sunt înghesuite în cutii, îngrămădite prin pod şi încăperi salvate de mucegai”
• Casa Maria Mihăiescu. A aparţinut faimoasei Miţa Biciclista. Piata Amzei numărul 9. Un superb exemplar în stil baroc cu îngeri sculptaţi în piatră.

Şi ar mai fi zeci. Sute chiar. Ce bine ar fi dacă am reuşi să salvăm aceste biete suflete bătrâne din piatră. Altfel,  turismul bucureştean va avea doar praf şi nici urmă de piatră…

Livia Stoica