“În vremuri imemoriale, ciobanii coborau, toamna, de pe munte, în transhumanta şi aduceau fetelor de maritat păpusi din caş”. Era o diversitate de tipare, pentru ca era o concurenţa între flăcăi: care aduce papuşa cea mai frumoasa. Înainte de creştinarea românilor, papuşarele au fost, probabil, obiecte de cult. Ca sa nu le piardă, omul le-a schimbat destinaţia, atribuindu-le valoare pastorală şi creştină: ciobanul începe să se hrănească cu Dumnezeu care ia chipul omului sculptat în case” spunea Toma Avram, ultimul sculptor de păpuşare din Negrileşti, judeţul Vrancea.