„Teatrul Bulandra s-a înfiinţat în 1947, în jurul personalitaţii remarcabile a doamnei Lucia Sturdza Bulandra”. Spectacole remarcabile au loc în regia lui Alexandru Tocilescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintile, Silviu Purcărete sau Alexandru Darie, ajungând ca în 1991 teatrul Bulandra să ajungă membru al Uniunii Teatrelor din Europa. Din acest an încep şi marile turnee internaţionale ale teatrului în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, Festivalul Artelor din Costa Rica, pe scena teatrului Globe din Japonia, Statele Unite şi America de Sud” (Teatrul Bulandra, 2008).

Cam atât ne indică informaţiile găsite pe site-ul Teatrului Bulandra Bucureşti. Destul de arid prezentat, având în considerare marele geniu românesc care se află în spatele acestui nume.

“Ce geniu, Bulandra nu e teatru’ ăla din Regie, mai jos de club Maxx?”

Să ne închipuim o persoană pentru care ‘serviciul’ a însemnat abnegaţie. Un om a cărui faimă şi statut profesional nu l-au împiedicat în a se implica în munca fizică, ‘de jos’, cum ar considera-o mulţi, odată ajunşi pe culmile succesului. Un om pentru care principiile, şi nu banii, au reprezentat adevărata valoare. Nu numai un om de frunte al unei generaţii, ci si un premergător al unui curent artistic.

Rotiţele imaginaţiei parcă se învârt cam greu atunci când încercăm conturarea unui astfel de personaj, mai ales într-o societate în care fiţele şi kitsch-ul ţin loc de convingeri personale. Şi totuşi, ţara „succesurilor” pe plan politic a dat naştere unor oameni măreţi. Mai impunători decât un Rolls Royce placat în aur şi mult mai răsunători decât cuvântul ‘America’, considerat de atâţi români ca salvare naţională.

Unul din aceşti oameni remarcabili s-a numit Tony Bulandra. Suficienţi pot   presupune, din cele menţionate mai sus, că Bulandra a fost un actor şi un regizor desăvârşit. Puţini vor poate intui perioda sa de activitate: între anii 1903 şi 1943. Şi doar câţiva îi vor fi cunoscut  valoarea sa ca artist şi ca om în primul rând.

Artistul Tony Bulandra va întreprinde jocul actoricesc de la maestrul Nottara,dar formarea sa profesională va fi puternic influenţată de personalitatea marcantă a lui Alexandru Davila, unul din cei mai importanţi înaintaşi ai teatrului realist românesc. Greutatea artistică a lui Davila s-a manifestat  asupra lui Bulandra pe tot parcursul vieţii sale, acesta din urmă  luptând pentru crearea unui teatru calitativ şi sănătos. Perioada interbelică a adus cu sine moda franţuzească, blănurile fine, cofetăria Capşa şi rafinamentul arhitectural. Dar a adus totodata si moravurile uşoare, care au contribuit încet la formarea unei „soţietate fără prinţipii, care vasăzică că nu le are”. Aşadar,  repertoriul şi directoratul unui teatru erau puternic influenţabile de schimbările politice la acea vreme. Mai mult decât atât, gusturile publicului pentru “ce era la modă la Paris” dictau  regizorului ce să monteze şi nu invers, accentul punându-se pe teatrul uşuratic şi bulevardier.  Prin urmare, una din contribuţiile extrem de preţioase  aduse de Tony Bulandra teatrului românesc a fost aceea a constituirii unui repertoriu variat şi profund, alcătuit atât din capodoperele dramaturgiei clasice universale, cât şi din lucrări româneşti contemporane.

Bulandra “mergea până acolo încât, în nenumărate rânduri, de dragul să joace piese de valoare, suporta personal cheltuielile de montare, când tovarăşii lui se arătau neîncrezători sau se simţeau în faţa unei scăderi de încasare” (Figuri de seama ale teatrului romanesc, 17).

Acest om a fost unul din primii actori români care a dezvoltat o relaţie actor- rol, căutând multiple interpretări şi sensuri ale rolului jucat, exprimând trairea intensă a personajului,  fără a se rezuma doar la a-l recita. La fel s-au manifestat aceste calitati introspective şi în munca sa regizorală, unde a avut grijă ca mai intâi de toate, să fie reflectat adevărul vieţii, montând piese “grele” ale teatrului universal printre care Cadavrul viu, Fraţii Karamazov, Strigoii, Nora, Hamlet, Othello, etc.

La mai bine de un secol de la “intrarea sa în scenă”,  atât teatrele bucureştene cât si cinematografia românească continuă tradiţia unei montări cât mai verosimilă, aproape de adevăr. Cei care mai avem timp să mergem la câte-o piesă de teatru, unde să rămânem încântaţi de trăirea intensă a actorilor, de emoţiile pe care ni le transmit şi de realismul care îi aduce pe spectator şi pe actor într-o lume comună, să ne închipuim un om, Tony Bulandra.

Livia Stoica