Palatul Vulturul Negru este un edificiu multifunctional compus din palatul si pasajul ce poarta, ambele, acelasi nume. Imobilul este unul dintre cele mai insemnate monumente de arhitectura in stil secession din Crisana, cu fatade decorate cu motive florale, geometrice si relief colorat. Pasajul este inspirat de celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano, fiind acoperit cu sticla colorata, cu deschideri spre trei strazi, dominate de cate un vultur – emblema. Palatul a avut cea mai mare sala de spectacole din oras, in prezent cinematograf. Locuitorii din Oradea au ales Vulturul Negru, in 2011, drept simbol al orasului.
Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului