Rating total: /5
10 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 10 10 Flares ×

Vatra oltenească reprezintă o altă zonă din spaţiul românesc profund impregnată de cutume, care a conservat atât specificul local, cât şi influenţele provenite din celelalte zone, acestea din urmă acomodându-se armonios în noul context. Şi de data aceasta, costumul tradiţional constituie o mărturie a geniului popular românesc dovedit prin măiestria cu care sunt prelucrate materiile prime, prin tehnicile de îmbinare a pieselor, dar şi prin organizarea elementelor  ornamentale şi decorative. În spaţiul oltenesc se regăsesc note specifice în funcţie de zonă, astfel Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt se contituie drept unităţi individualizate în baza criteriilor enunţate mai devreme.

Costumul femeiesc

Găteala capului

Comunitatea tradiţională acordă o mare atenţie modului în care părul este prins sau împodobit, acesta fiind unul din mijloacele care reflectă atât vârsta, cât şi statutul şi starea materială. Capul neacoperit este apanajul fetelor tinere şi foarte tinere, care încă nu şi-au găsit alesul. Fetiţele poartă părul tuns scurt şi rotund, într-o singură coadă pe spate(Gorj, Olt), în două cozi libere pe spate(Dolj, Mehedinţi, Vâlcea) sau împletit într-un moţ deasupra frunţii, care se leagă de o altă coadă realizată mai jos(Gorj, Mehedinţi).

Adolescenţa reprezintă o nouă etapă a vieţii, caracterizând pieptănătura printr-o ,,maximă prospeţime şi frumuseţe cumulând elemente de ordin estetic’’(M. Bâtcă). Cozile lăsate liber pe spate, cele rotite în jurul urechii sau strânse în coc sunt împodobite cu mărgele, flori naturale(în sezonul cald), panglici, agrafe de os sau ace de păr. Tinerele care proveneau din familii înstărite purtau pe frunte o salbă, formată din galbeni.

Imediat după căsătorie avea loc învelitul miresei, ritual multifazic prin care naşa acoperea capul miresei cu un conci, pe care aceasta urma să-l poarte toată viaţa. Acesta era fixat cu suporţi confecţionaţi din diverse materiale(fier, lemn, carton, sârmă etc.), care pe lângă funcţia de susţinere aveau şi una estetică. În zilele de lucru îşi acopereau capul cu tulpane sau basmale, peste care , în zilele de sărbătoare, aşezau cârpele(ştergar).

Ştergarul era lucrat din cânepă, in, bumbac sau borangic şi mai este cunoscut în spaţiul oltenesc sub următoarele denumiri: batistă, legătură, coalţă, fişon, clin, corn. Elementele decorative erau plasate, iniţial, către extremităţile ştergarului, ulterior, însă, alesăturile au umplut cu motive fitomorfe si geometrice întreg câmpul ţesăturii. Partea care ajungea deasupra frunţii era decorată cu mătase albă sau colorată.

Podoabele

Mărgelele din sticlă colorată, policrome aveau o largă utilizare în gospodăria oltenească, fiind înşirate pe aţă şi purtate fie la gât , fie ca toarte(cercei), fie ca brăţări(prevenind superstiţia deochiului).

Cămaşa

Din punct de vedere morfologic , întâlnim în spaţiul oltenesc două tipuri de cămaşă: cea dreaptă şi cea încreţită la gât. Vom insista asupra celei din urmă categorii întrucât , în această zonă, atinge cele mai înalte culmi ale tehnicilor de realizare. Denumirea sa provine din încreţirea stanilor(partea din faţă şi din spate) , dar şi din încreţirea părţii superioare a mânecii. Compoziţiile decorative realizate cu fire de beteală, cu fluturi metalici sau cu mărgele policrome, sunt dispuse pe guler, pe piepţi, spate, poale, mâneci-acestea din urmă prezintă altiţă, încreţ, rânduri sau ,,cusături compacte,omogene, repartizate pe toată suprafaţa, fără spaţiu liber, în care predomină motivele geometrice’’(M. Bâtcă). Bucăţile de pânză sunt legate prin cheiţe sau făgurel(creţ)- ultimele pentru spaţiul de sub guler şi pentru bentiţa mânecii.

Catrinţa

În spaţiul oltenesc, acoperitoarele de poală se găsesc sub două forme: cele care acoperă parţial şi cele care acoperă total.

Catrinţele fac parte din prima categorie, ele fiind purtate pereche(una în faţă, alta în spate), având sau nu dimensiuni egale. Un aspect deosebit îl întâlnim în ceea ce priveşte registrul ornamental de pe suprafaţa acestora, dispus, de obicei, fie vertical , fie orizontal. Există, însă, zone în care cele două registre se îmbină. Astfel, în Mehedinţi şi Gorj, catrinţa din faţă(fâstâc) e mai îngustă şi prezintă rânduri verticale, pe când cea din spate(opreg)-orizontale, iar în Vâlcea se împletesc ambele registre pe aceeaşi piesă(zăvelcei). În Dolj, Vâlcea, Olt catrinţa prezintă către poale o bordură cu motive geometrice, fitomorfe, avimorfe sau chiar antropomorfe(prag).

În zilele de sărbătoare era la mare căutare costumul cu vâlnic, care apare ca o fotă încreţită în talie. Acesta acoperă poalele în totalitate şi se purtau pentru prima dată la nuntă. În majoritatea zonelor, acesta era purtat împreună cu catrinţa.

Port popular oltenesc pentru femei

(sursa: http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoOLTENIA.htm)

Costumul bărbătesc

Găteala capului

Bărbaţii obişnuiau să poarte părul lung pe spate sau prins în două cozi(Gorj, Mehedinţi, Olt). În ceea ce priveşte acoperitoarele de cap, bătrânii preferau căciulile din blană de oaie sau miel(mocănească), iar mai târziu acestea vor fi alternate cu pălăriile din paie cu bor mare pentru bătrâni sau bor mic pentru tineri. La ocazii speciale acestea erau împodobite cu pene de păun, mărgele sau flori naturale.

Cămaşa bărbătească

Cămaşa dreaptă, de tip vechi, este foarte întâlnită în această zonă, variind doar ca lungime: în zona montană(nord) ajungea până la genunchi şi era confecţionată din pânză groasă, pe când în partea de câmpie –până la glezne şi realizată din bumbac şi borangic.

Elementul distinctiv din punct de vedere morfologic al acestei zone îl constituie cămaşa cu platcă, care prezintă o compoziţie decorativă policromatică deosebită, atât pe guler, cât şi pe piepţi, pe tivul mânecii şi al poalei.

Cămăşile erau prinse cu cingători ale căror dimensiuni, culori şi ornamente variau în funcţie de zonă. Chimirul era purtat mai ales de bătrâni, peste brâu, oferind prilej de a susţine punguliţele cu bani sau tutun sau batistele pe care le purtau în vreme de sărbătoare.

Pantalonii

În timpul verii aceştia erau confecţionaţi din cânepă, in, bumbac, iar iarna din lână în 4 iţe dată la piuă, cunoscută sub denumirea de dimie(sau aba, postav).  În nordul spaţiului oltenesc, cioarecii sunt mai strâmţi şi compuşi din mai multe părţi(folia din faţă, din spate, turul), la câmpie fiind mai largi. Interesante în cazul pantalonilor olteneşti sunt buzunarele false sau ghizdane, dispuse lateral, ale căror deschizături se prelungesc până spre talie.

Port popular oltenesc pentru barbati

(sursa:  http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoOLTENIA.htm)

Elemente comune în portul femeiesc şi în cel bărbătesc

Pieptarele şi cojoacele sunt în bună măsură prezente atât în garderoba femeiască, cat şi în cea bărbătească, diferenţele constând îndeosebi în elementele de decor, mai abundente în cazul femeilor. Cojocăritul din Romanaţi(Olt) este renumit până dincolo de graniţele spaţiului oltenesc, aceste piese fiind ,,cele mai izbutite creaţii de gen’’(M. Bâtcă), ca urmare a tehnicilor de execuţie a ornamentelor, a croiului, a cromaticii, a alternanţei spaţiilor libere cu cele decorate. Cele feminine aveau o lungime care varia în funcţie de anotimp, cu decoraţii policrome, găitane şi împletituri de piele. Pieptarele erau brodate în perioada interbelică cu lânică plocromă(Vădastra).

Ipingeaua sau mantia voinicului se întâlneşte în varianta cu mâneci şi fără mâneci, gen pelerină(ipingeaua oarbă) şi era purtată, de regulă, peste cojoc, iar gulerul(chepeneag) putea fi ridicat sub formă de glugă.

Opincile erau produse din piele de vită sau de porc agăsită, iar obielele erau din dimie. În zilele de sărbătoare, femeile obişnuiau să decoreze călţunii, care înveleau pulpele până peste genunchi. Prin intermediul nojiţelor (curele din pilee de vită) opincile se legau de picior.

Portul popular este într-adevăr un document de viaţă care povesteşte, într-un cuvânt, despre Weltanschaung-ul comunităţii pe care o reprezintă. În ceea ce priveşăte costumul pupular oltenesc putem deosebi o variaţie cu dispunere nord-sud. Astfel , cei din zona de câmpie au suferit influenţe balcanice mai puternice, care se regăsesc în motivele fitoforme şi zoomorfe, în firul de aur utilizat cu generozitate; în zona de munte preomină motivele geometrice, tradiţionale. Per ansamblu, se degajă o anumită notă de sobrietate, arhaism care caracterizează portul din partea nordică, spre deosebire de cel din zona de câmpie, care prezenta o bogăţie de forme decorative.

Bibliografie : Bâtcă, Maria, Costumul popular românesc, Bucureşti, Editura Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, 2006

Articol scris de Daria Sînziana Neagu

Date contact


Adresa:
Coordonate: Latitudine: , Longitudine:
Telefon:
Website:
E-mail:
Program:

Autor


Rating

Experienta vizuala
(0 )
Experienta auditiva
(0 )
Experienta olfactiva
(0 )
Experienta gustativa
(0 )
Experienta tactila
(0 )
Rating total: /5 din 0 voturi


Comentează şi tu!

10 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 LinkedIn 0 Pin It Share 10 10 Flares ×